Email
Parola
Remember Me
 
Instructiuni pentru versiunea in limba romana.
Versiunea in limba romana poate fi vizualizata doar de Membrii SRC.
Daca nu sunteti membru SRC va puteti inscrie aici
Email
 
Un email va fi trimis catre adresa de email indicata.
(va rugam verificati si in folderul spam)
Recuperare parola - daca nu aveti parola sau ati uitat-o dati click aici. << Inapoi la Login
Romanian Society of Surgery Magazine

Back to contents
Cotati articolul, cu note de la 1 la 5     

Iacob Iacobovici
V. Sârbu (Chirurgia, 100 (5): 423-425)

Profesorul Iacob Iacobovici este unul din cei mai mari chirurgi ai neamului românesc. În “Pagini din Istoria Chirurgiei Românesti“, dupã o îndelungatã chibzuintã, am considerat cã primii patru titani ai acestei fascinante profesii ar fi C. Severeanu, Thoma Ionescu, Iacob Iacobovici si N. Hortolomei, care au marcat cronologic primul secol de dezvoltare a spiritului românesc chirurgical. Sunt multi care cred cã împreunã cu ei pe acelasi palier de aur ar sta si Victor Gomoiu si Ernest Juvara sau Dimitrie Gerota.
Oricum, Iacob Iacobovici va rãmâne în istorie pentru fondarea chirurgiei românesti în Transilvania (foto copertã).
S-a nãscut la 18 noiembrie 1879 în satul Costesti din Judetul Botosani, dintr-o familie de agricultori. Strãmosii sãi, erau armeni veniti în România cu peste 100 de ani în urmã. Tatãl sãu, Melcon Iacobovici nãscut în 1839 s-a cãsãtorit cu Roza Iacobovici si au avut o situatie modestã ceea ce a fãcut ca fiul lor Iacob Melcon Iacobovici sã lupte cu greutãtile vietii pentru a absolvi Liceul Laurian din Botosani, apoi Facultatea de Medicinã din Bucuresti.
Teza sa de absolvire sustinutã în 1905 în fata unui juriu format din profesorii Petrini Paul, Thoma Ionescu, D. Gerota, Al. Obregia si D. Drãghiescu, având titlul "Arteriologie fetalã" a fost mentionatã cu Magna cum laude si a stârnit un mare interes fiind remarcatã chiar de profesorul Waldeyer din Berlin, care l-a felicitat pe autor printr-o scrisoare. A fost de altfel un student strãlucit, la toate concursurile clasificându-se primul (extern 1901, intern la Spitalul Brâncovenesc 1902, asistent la Catedra de Anatomie în 1902, prim prosector în 1905).
În anul 1907 Iacobovici trãieste un moment crucial ocupând prin concurs postul de secundar în Clinica profesorului Thoma Ionescu de la Spitalul Coltea, o personalitate uriasã a chirurgiei contemporane, al cãrui prestigiu mondial îl fãcuse deja celebru la New York, Roma, Paris, Londra, Viena, Berlin etc. Dupã patru ani, în 1912 ocupã prin concurs postul de medic consultant la Spitalul Coltea si bibliotecar la Facultatea de Medicinã (în acest post urmându-i lui V. Gomoiu). Aici va rãmâne pânã în 1919, participând la douã rãzboaie (cel din 1913 si respectiv primul rãzboi mondial). A scris numeroase lucrãri stiintifice în acest interval si a propus tehnici operatorii originale. La 1 octombrie 1919 a fost numit la Conducerea Clinicii Chirurgicale din Cluj ca profesor titular, dupã aparitia în capitala Transilvaniei a Universitãtii Daciei Superioare ce avea în componentã si o Facultate de Medicinã (în limba românã). Încã de la început, Iacobovici si-a asumat prin aceastã Clinicã rolul de for organizator al asistentei medico-chirurgicale a Transilvaniei.
A organizat pentru acest scop, dar si pentru învãtãmânt o clinicã de exceptie cu laboratoare biochimico-umorale, radiologice, endoscopice, morfologice, de prosecturã, cu un serviciu ambulatoriu, un serviciu de urgente si departamente de traumatologie, ortopedie, urologie, chirurgie toracicã etc.
Dintre colaboratori sãi unii vor prelua conducerea acestor noi specialitãti cum ar fi profesorul Rãdulescu în ortopedie, teposu în urologie. În domeniul învãtãmântului chirurgical a editat în 1922 "Manualul de chirurgie a etajului abdominal superior". În 1926 împreunã cu colaboratorii sãi L. Câmpeanu, E. teposu, O. Filipescu, Al. Pop si M. Albu si altii a editat o carte de referintã "Propedeutica chirurgicalã" (fig. 1), o premierã nationalã si chiar internationalã. Aceastã carte celebrã a apãrut în Editura Universitãtii Cluj înfiintatã chiar de Iacobovici, rectorul Universitãtii (1922-1923) (fig. 2). Aceasta a fost prima editurã universitarã din tarã.
La venirea lui Iacobovici la Cluj, dupã unirea Transilvaniei cu România, în Ardeal chirurgii români lipseau aproape complet, metodele chirurgicale erau învechite, literatura didacticã chirurgicalã în limba românã lipsea cu desãvârsire. Pe acest fond a reusit Iacobovici marea operã de diseminare a elevilor, discipolilor si chirurgilor instruiti la Cluj sã dezvolte sectiile chirurgicale din întreaga Transilvanie si chiar din spitale de peste Carpati (fig. 3).

Figura 1
Figura 2
Figura 3

Se speculeazã foarte mult în iatroistoriografie anul 1929 când Iacobovici fãcându-l conferentiar pe Dr. Alexandru Pop si implicit numindu-l urmasul sãu la sefia clinicii, aproape toti "seniorii clinicii" au plecat din Cluj revoltati (Liviu Câmpeanu la Brasov, Dr. Filipescu la Sibiu, Dr. Al. Pop la Oradea - altul decât conferentiarul Pop, Dr. Mosoiga la Deva). Ulterior au plecat si alti chirurgi Dr. S. Bolintineanu la Sibiu, apoi la Craiova, Dr. Mitrea la Craiova, Dr. I Muresean la Timisoara (celebrul profesor), Dr. Lupan sef de sectie la Spitalul CFR Cluj, Dr. Nicoarã medic sef la Reghin, Dr. Lepãdatu la Petrosani, Dr. Roth la Adrad, Dr. Dogaru la Brasov, Dr. Albu si Dr. Cãpruciu la Craiova, Dr. Zeanã la R. Vâlcea, Dr. Bidu la Tg. Secuiesc, Dr. Florin la Târgoviste, Dr. Milea la Uioara, Dr. Mãrgineanu la Vulcan, Dr. Belu la Anina, Dr. Fodor la Dej, Dr. Danicico (viitor profesor) la Timisoara, Conf. Z. Borza la Cluj, apoi la Abrud, Dr. Emil Muresan la Medias, Dr. Onaca la Sighisoara, Dr. T. Bona la Suceava.
În 10 ani Iacobovici a format 40 de chirurgi, ajunsi ulterior sefi de sectii, unii chiar profesorii universitari. Dintre mãrturiile fãcute direct de Iacobovici unuia din urmasii sãi, profesorul Ion Chivicutã (biograful maestrului Iacob Iacobovici) aceastã regenerare a clinicii si formarea de noi chirurgi a fost explicatã astfel, scoala nu înseamnã sã te înconjuri de câteva elemente exceptionale si sã îmbãtrânesti apoi o datã cu ele. scoala înseamnã sã poti descoperi elemente exceptionale, sã le ajuti sã se formeze si când au ajuns sã fie foarte bine pregãtite, sã le ajuti sã-si gãseascã posturi bune pentru a-si desãvârsi menirea lor de medici. Nu pot ajunge toti profesori, dar toti pot ajunge mari chirurgi care sã-si desãvârseascã chemarea.
În anul 1933 Facultatea de Medicinã din Bucuresti a pierdut printr-un tragic accident pe marele chirurg si profesor Ernest Juvara (1870-1933), seful Clinicii Chirurgicale de la Spitalul Brâncovenesc. În locul sãu este invitat profesorul Iacob Iacobovici, care pãrãseste Clujul în plinã glorie, regretat de întreaga familie academicã, de populatia capitalei Ardealului, de toate mediile culturale (fig. 4, 5). Elevii sã-i i-au adresat la plecare un mesaj memorabil din care spicuim: "Ales sã fiti purtãtorul tortei scolii de chirurgi a marelui profesor Toma Ionescu pe pãmântul dezrobit al Daciei Superioare, ati pus bazele primei scoli române de Chirurgie la Universitatea din Cluj … ati format strãlucita pepinierã de chirurgi, v-ati înscris între ctitorii reînvierii Ardealului, … îndeplinim acum un modest gând, drept respectuos omagiu, admiratie si întreaga recunostintã omului care prin jertfa propriei sale fiinte, a pus la baza edificiului lãsat nouã în continuare troita sufletului sãu, forta creatoare a muncii, înalta constiintã a datoriei … etc.".

Figura 4
Figura 5

La Bucuresti profesorul Iacobovici va activa încã 15 ani extrem de rodnici (1933-1948). Aici a creat ca si la Cluj o puternicã scoalã de chirurgie, a înfiintat în anul 1934 primul Spital de Urgentã din tarã, a luat parte în 1935 la înfiintarea Academiei de Medicinã Române. Din scoala sa, începutã la Cluj si continuatã la Bucuresti au apãrut peste 20 de viitori profesori din care amintim pe E. Teposu, Al. Pop, T. Rusu, I. Muresan, I. Danicico, A. Nana, I. Chivicutã, I. Turai, D. Vereanu, Fl. Mandache, V. Marinescu, D. Burlui, P. Simici, V. Prodescu. În perioada finalã a activitãtii sale a fost vremelnic înlocuit din fruntea Clinicii de la Spitalul Brâncovenesc în timpul dictaturii legionare. Dupã rãzboi si-a arãtat semnele tot mai vizibile maladia Parkinson si scleroza cardiacã. În 1947 si-a cerut pensionarea, iar în 1949 a pãrãsit-o definitiv afirmând cu demnitate "Vreau sã cobor de la catedrã, nu vreau sã fiu dãrmat". S-a stins din viatã la 9 octombrie 1959. A doua zi i-a fost deschis testamentul în care mentiona simplu "Doresc sã fiu incinerat, sã mi se facã înmormântare simplã, sã nu fiu expus la facultate, ci transportat direct la crematoriu si sã nu mi se tie nici un discurs". Aceste ultime dorinte i s-au respectat. Trei imobile din Bucuresti si vila sa de la Tg. Ocna le-a donat Facultãtii de Medicinã din Bucuresti.
A abordat în chirurgia de la Cluj si Bucuresti segmente majore ale acestei profesiuni cum ar fi: chirurgia ulcerului gastric, chirurgia cãilor biliare, tratamentul chirurgical al tuberculozei pulmonare (Operatia Iacobovici), tuberculoza vertebralã, patologia tiroidianã, exerezele pulmonare, chirurgia neurovegetativã, tumorile renale, chirurgia de rãzboi etc.


Back to contents

© CPH 2018