Gheorghe Chipail

  1. Home
  2. Articles

Gheorghe Chipail

C. Dragomir
Istoria medicinei, no. 4, 2007
* Clinica III Chirurgicalã, Spitalul “Sf. Spiridon“, Iasi


Produs autentic si exclusiv al scolii chirurgicale românesti, profesorul Chipail a fost unul dintre cei mai mari chirurgi din perioada postbelicã. Dacã vizibilitatea sa nu a fost pe mãrimea valorii sale, faptul se datoreazã pe de o parte unei modestii si unui spirit critic putin obisnuite si pe de altã parte crezului sãu nestrãmutat: "întâi bolnavul, sala de operatii, clinica si apoi toate celelalte". Între corifeii "generatiei de aur" din perioada de dupã 1945, profesorul Chipail a ocupat un loc aparte, detinut incontestabil datoritã volumului extraordinar de activitate operatorie (peste 30.000 operatii, dintre care peste jumãtate interventii mari si foarte mari), prioritãtii în introducerea unor tehnici - la acea vreme - de vârf si formãrii multor generatii de studenti si chirurgi în spiritul celui mai autentic respect fatã de muncã, fatã de profesie si fatã de bolnav.
S-a nãscut la 15 februarie 1905, în comuna Durnesti, judetul Botosani, tinut care a dat poporului român multi dintre cei mai mari intelectuali, oameni de culturã, artã si stiintã din toate timpurile. Tatãl sãu, preot, fãcea parte dintre fruntasii intelectualitãtii satului românesc de la acea vreme. Alãturi de învãtãtor, reprezentau factorii de bazã ai educatiei si modelãrii populatiei rurale, de al cãrei respect se bucurau în mod deosebit. Mama sa, femeie simplã dar aprigã din partea locului, a reusit sã imprime celor doi copii, Gheorghitã si Maria (viitoarea Prof. Dr. Maria Franche - sefa Clinicii de Boli Contagioase din Iasi o perioadã de peste 30 de ani), o educatie sãnãtoasã, în spiritul cultului fatã de muncã, fatã de adevãr si fatã de semeni. De aceste principii, deprinse în copilãrie, profesorul Chipail nu s-a dezis întreaga sa viatã.
Scoala primarã a început-o în satul natal, apoi tatãl sãu l-a trimis la Iasi, unde a terminat patru clase si a urmat "Liceul Internat", scoalã de mare valoare si prestigiu. Dupã bacalaureat, s-a înscris la Facultatea de Medicinã Iasi, pe care a absolvit-o în 1930. În ultimii ani de studentie a beneficiat de acea scoalã extraordinarã care era externatul si internatul prin concurs. În stagiile din laboratoare si clinici, profesori de mare tinutã moralã si valoare profesionalã i-au modelat si mai mult personalitatea: E. Pascanu (histologie), C. Ionescu Mihãesti (patologie generalã), M. Ciucã (boli contagioase), N. Hortolomei (chirurgie). Remarcat de Prof. Dr. Gr. T. Popa, care i-a rãmas pentru totdeauna un sfãtuitor, a functionat ca preparator, apoi asistent la Institutul de Anatomie timp de 5 ani.
În tot acest timp, dorinta de a deveni chirurg a constituit motivatia pentru o pregãtire temeinicã în specialitãti conexe, mai ales în anatomie. În 1936, devine secundar de chirurgie, prin concurs si la îndemnul Prof. Dr. Gr. T. Popa, îl urmeazã la Bucuresti pe mentorul sãu din internat, profesorul Hortolomei care între timp pãrãsise Iasii pentru capitalã. Aici îsi desãvârseste pregãtirea de chirurg, la Spitalul Coltea, la scoala profesorului Hortolomei, lucrând în timpul liber si cu profesorul Nasta, de la care a împrumutat pasiunea pentru chirurgie toracicã.
La sfârsitul secundariatului, obtine prin concurs postul de medic primar la Brasov, unde nu va functiona însã, pentru cã în 1943 devine profesor de chirurgie la Facultatea de Medicinã din Universitatea ieseanã, cel mai tânar profesor de chirurgie din tarã. Concursul a stârnit rumori la acea vreme, deoarece contracandidatul sãu era un nume cunoscut: Dimitriu Brãila, chirurg mult mai în vârstã, cu reputatie mai ales în chirurgia rectalã (se spune cã operase chiar pe cineva din familia Rockefeller). Evolutia ulterioarã a candidatului preferat de consiliul Facultãtii a confirmat însã justetea alegerii.
În conditii materiale greu de imaginat, a deschis în toamna anului 1944 actuala Clinicã a III-a Chirurgicalã, dupã revenirea Spitalului "Sfântul Spiridon" din refugiu, de la Alba Iulia. De atunci si pânã în 1974, când s-a pensionat, a condus clinica, desfãsurând în paralel activitea de profesor si cea de chirurg. Sãnãtos la minte si la trup, profesorul Chipail avea o fortã de muncã extraordinarã. Tinea cursuri încântãtoare, fiind adulat de studenti - mai ales de studente. Opera zilnic în clinicã iar la sfârsit de sãptãmânã, la vremea când în Iasi nu exista clinicã de chirurgie toracicã, opera la Sanatoriul Bârnova iar ulterior în Spitalul de Pneumoftiziologie din Iasi. S-a luptat si a reusit, pe cât era posibil pe atunci, sã doteze clinica cu aparaturã si instrumentar. Într-un timp când era dificil sã îti alegi colaboratorii, s-a înconjurat totusi de unii oameni de valoare, pe care i-a format si i-a tratat cu respect si afectiune pãrinteascã. Plin de curaj, a abordat domenii de vârf ale chirurgiei: în 1950 a efectuat prima interventie pe cord închis din România: o pericardectomie pentru pericarditã constrictivã la un copil de 6 ani, cu supravietuire. În 1954 a efectuat, la numai douã sãptãmâni dupã maestrul sãu de la Bucuresti - profesorul Hortolomei - prima comisurotomie mitralã în provincie. Colaborarea cu un mare cardiolog, profesorul Ion Enescu, a determinat ca la Iasi, chirurgia cardiacã sã tinã pasul cu realizãrile timpului, pânã când aparitia circulatiei extracorporeale a fãcut ca aceastã chirurgie, dependentã de dotãri (sisteme de pompã cord-pulmon), sã nu mai fie posibilã la Iasi.
A operat orice, si în domenii care s-au desprins ulterior ca specialitãti din chirurgia generalã: neurochirurgie (trepanatii), ORL (evidãri mastoidiene), urologie, ortopedie, chirurgie toracicã. Curajos, dar în acelasi timp "cu mãsura lucrurilor" (cum îi plãcea sã spunã), a abordat problemele cele mai dificile ale chirurgiei digestive, în special chirurgia esofagianã. Pentru profesorul Chipail nu existau cazuri simple sau cazuri grele. Trata toti bolnavii cu aceeasi atentie si acelasi profesionalism. Nu existau pacienti bogati sau sãraci, pacienti cu pozitii sociale ori politice privilegiate sau oameni de rând. Fatã de toti, avea aceeasi întelegere si compasiune pentru suferintele lor.
Din aceastã experientã extrem de bogatã, au rezultat publicatii valoroase. Desi nu a fost prolific în materie de scris, ceea ce a publicat poartã pregnant nota de autenticitate, originalitate, pragmatism si valoare practicã. Cele douã cãrti, "Reinterventiile imediate si precoce în chirurgia abdominalã" (publicatã în limbile românã si englezã) si "Ulcerul gastro-duodenal perforat", sunt si astãzi lucrãri de referintã.
Ce a rãmas dupã profesorul Chipail: o enormã activitate operatorie, câteva lucrãri de realã valoare, dar mai ales au rãmas generatii întregi de studenti si chirurgi educati si formati în scoala sa. A rãmas spiritul profesorului Chipail, în care urmasii si urmasii urmasilor profesorului încearcã sã fie buni chirurgi, adversari ai compromisurilor profesionale si nu numai.
Cu luciditate si demnitate, în ultimii ani din viatã spunea: "...mãi bãieti, vine-o vreme!". S-a stins din viatã la 2 august 1997.