Florian Mandache (1912-1989)

Profesorul Florian Mandache, a continuat si dezvoltat chirurgia colorectalã începutã de mentorul sãu Prof. Tr. Nastau, în a doua jumãtate a secolului XX.
Nãscut la Oltenita, la 29 februarie 1912, unde absolvã scoala primarã si liceul, urmeazã cursurile Facultãtii de medicinã din Bucuresti, fiind extern si intern prin concurs, la Eforia spitalelor civile, apoi secundar, pentru o perioadã la Prof. I. Iacobovici, dupã care devine secundar si asistent, în clinica Prof. Tr. Nasta, urcând toate treptele ierarhiei spitalicesti si universitare, ajungând conferentiar (1952) si profesor sef de clinicã si de sectie (1957) la spitalul Brâncovenesc, unde a abordat o paletã largã a chirurgiei generale si unde a format generatii de secundari si specialisti.
A fost “Doctor în medicinã“ si “Doctor Docent“.
Înzestrat cu o putere de muncã de exceptie, iscoditor si interesat în descoperirea si promovarea noului, înfiinteazã un laborator de chirurgie experimentalã unde, împreunã cu Dr. Kover G. si colaboratorii, experimenteazã o serie de metode si tehnici în socul traumatic, arteriopatiile cronice obstructive, rolul suprarenalelor în stres, hipertensiunea arterialã severã si chirurgia rectului.
Desi nu s-a bucurat de o apreciere corespunzãtoare din partea contemporanilor sãi, tenacitatea si perseverenta cu care era dotat l-au ajutat sã-si continue studiile începute.
Cercetãrile experimentale si clinice, i-au permis elaborarea si prezentarea de comunicãri la Societatea de Chirurgie si publicarea în revista “Chirurgia“ si în alte reviste strãine, a lucrãrilor efectuate.
Socul traumatic, cercetat experimental, i-au oferit posibilitatea de a elabora douã monografii: “socul“ (Ed. Medicalã, 1954) si în colaborare cu I. Turai, M. Gologan si E. Mares, si “Fiziologia circulatiei si imunitatea de soc“ (Ed. Medicalã, 1966).
În perioada 1955 - 1984, a studiat, experimental si clinic, rolul suprarenalelor în reglarea organismului, în stres si în hipertensiunea arterialã severã, rezistentã la tratamentul medicamentos, demonstrând cã aceasta era produs de hiperadrenalism cronic constitutional, recomandând si practicând scleroza medulosuprarenalei chirurgical si experimental (prin cateterism arterial), cu o solutie de salicilat de sodiu de 40% blocând, astfel, secretia de adrenalinã cu 47%, fãrã alterarea functiilor corticalei, si fãcând sã scadã TA cu 30-50 mm/Hg.
În acelasi context, în perioada 1956-1974, s-a preocupat, de asemenea, de arteriopatiile cronice obstructive, în special de arterita juvenilã tip Büerger, imaginând si practicând tratamentul acesteia prin scleroza medulosuprarenalei, la care a asociat splanchnicectomia si simpatectomia lombarã (în cazurile grave fãcutã bilateral).
În chirurgia ulcerului gastro-duodenal, a elaborat metoda de oprire a hemoragiei prin refrigerarea mucoasei gastrice cu un tub prin care circula, cu ajutorul unei pompe, apã la 4ºC si a evaluat indicatiile si complicatiile vagotomiei precum si combaterea ileusului postvagotomie.
În aceiasi sferã a patologiei ulceroase gastro-duodenale, între anii 1971-1979, a îmbunãtãtit metoda maestrului sãu, prof. I. Iacobovici, de mucoclazã a regiuni fundice a stomacului prin sclerozã cu o solutie de glucozã de 60%, având drept rezultat, suprimarea secretiei acido-peptice cu denervarea vago-simpaticã “tintitã“ a zonei si pãstrarea functiei de rezervor a stomacului.
Apogeul preocupãrilor sale pe tot parcursul vietii l-a constituit chirurgia colo-rectalã, domeniu în care a elaborat o serie de studii asupra rectocolitei ulcero-hemoragice, polipozei recto-colonice, tumorilor viloase si carcinioide ale tubului digestiv, limfogranulomatozei rectale si cancerului colo-rectal.
În precizarea diagnosticului si evolutiei cancerului colo-rectal, a demonstrat valoarea endoscopiei digestive la care a asociat biopsia si examenul citologic si la parafina si a lifoscintigrafiei precum si posibilitatea de malignizare a tumorilor viloase, în 67% din cazuri.
Rezectia colo-rectalã, cu coborâre si intubatie analã, cu sau fãrã jupuirea mucoasei anale, în cancerul rectal si anastomoza colo-analã fãrã suturã, a fost operatia “de suflet“ pe care a aplicat-o la 61,5% din bolnavi, scãzând, astfel amputatiile la 27,8%.
Experienta dobânditã, în acest domeniu, i-a permis elaborarea unei monografii “Chirurgia rectului“ apãrutã în Ed. Medicalã (Bucuresti) în 1957, apoi completatã, tradusã si apãrutã în limba germanã (1971) pentru care a fost primit membru al Academiei de Chirurgie din Germania.
În afara monografiilor de mai sus, a mai elaborat “Arsurile“ (1953) în colaborare cu I. Chiricutã, T. Teodoriu si Top si “Limfagranulomatoza rectalã“ (1950) care a continuat opera si lucrãrile maestrului sãu - Prof. Tr. Nasta.
A fost membru al Societãtii Române de Chirurgie, unde a avut o activitate remarcabilã si a altor societãti academice din tarã, al Societãtii Internationale de Chirurgie al Academiei Nationale de Chirurgie din Franta (1973), al Academiei Nationale de Medicinã din Franta si al altora din strãinãtate.