Romanian Society of Surgery Magazine

Back to contents
Cotati articolul, cu note de la 1 la 5     

Alecsandru Priscu (1924-2005)
R. Palade (Chirurgia, 100 (5): 427-428)

La 12 septembrie 2005 a încetat din viatã prof. dr. doc. Alecsandru Priscu, profesor de chirurgie generalã la U.M.F. "Carol Davila" Bucuresti, chirurg de exceptie, om de stiintã remarcabil, fiintã de rarã distinctie, autor al unor lucrãri de înaltã tinutã academicã.
Se cuvine, în acest moment de maximã tristete, sã reamintim lucrurile mari care au încununat o viatã de totalã dãruire muncii în chirurgie, învãtãmântului medical superior si cercetãrii medicale fundamentale, experimentale si clinice.
Profesorul Alecsandru Priscu a întruchipat conceptul major de scoalã românã de chirurgie, care începe cu Thoma Ionescu si se frânge acum prin trecerea lui la cele vesnice. Pretuia mult aceastã idee de "scoalã chirurgicalã" si era mândru cã s-a format si i-a cunoscut sau a lucrat cu marii lui înaintasi, care au ilustrat acest concept vechi de la Hipocrat.
S-a nãscut la Târgu Jiu, judetul Gorj, la 28 noiembrie 1924.
Descindea dintr-o strãveche familie din tara Bârsei, care a dat patriei preoti, învãtãtori, ofiteri, cãrturari.
Bunicul sãu, pãrintele paroh Ioan Priscu, de la biserica Sfântul Nicolae din scheii Brasovului, a fost colaborator statornic al Telegrafului Român, veche publicatie ce apare si azi, fãrã întrerupere, de peste 150 de ani. A fãcut parte din grupul memorandistilor care luptau pentru drepturile nationale, politice, religioase si culturale ale românilor din Transilvania. Pentru dârzenia luptei sale a fost judecat, închis si a suferit mult.
Tatãl, ofiter de carierã, a primit o educatie temeinicã, în spiritul clasicismului german. A fost erou în ambele conflagratii mondiale, care au zdruncinat din temelii lumea în secolul al XX-lea.
Unicul lui frate, si el nu de mult plecat dintre noi, a fost eminentul profesor de pediatrie Rãzvan Priscu.
Alecsandru Priscu a urmat cursurile secundare la "Fratii Buzesti" din Craiova, terminând liceul la colegiul "Gheorghe Lazãr" din Bucuresti.
Urmeazã cursurile Facultãtii de Medicinã pe care o absolvã în 1949, ca sef de promotie, cu Diplomã de Merit.
Încã din primii ani de studentie e remarcat de profesorul Gr.T. Popa, care-l opreste preparator la Catedra de Anatomie. Aici va lucra timp de 11 ani, fiind preparator, asistent si apoi sef de lucrãri. A fost colaborator al profesorilor Gr.T. Popa, Z. Iagnov si E. Repciuc. La sugestia profesorului Gr.T. Popa, studiazã insertiile musculaturii membrului superior, evidentiind amplele lor prelungiri periostale, element original, cu implicatii clinice, citat în literatura de specialitate.
Împreunã cu dr. Nicolae Simionescu, a publicat Vascularizatia organelor interne, în care, pentru prima datã la noi sunt analizate angioarhitectonica si microvascularizatia viscerelor. Este evidentiatã astfel baza morfologicã a unor ample procese fiziopatologice din sepsis, din soc sau din colapsul circulator.
A comunicat si publicat numeroase alte studii morfologice în reviste de specialitate, tratate si monografii.
În acelasi timp a lucrat în Clinica de Chirurgie de la Spitalul Coltea, condusã de profesorul Nicolae Hortolomei.
În 1955 devine asistent univesitar la Clinica de Chirurgie de la Spitalul Caritas, condusã de conferentiar doctor Ion Juvara.
În paralel cu treptele ierarhiei didactice universitare a urcat si pe cele ale ierarhiei medicale de bazã, fiind: extern, intern, secundar, medic specialist si primar, toate titluri obtinute prin concurs.
În Clinica de Chirurgie de la Spitalul Caritas, la initiativa profesorului Ion Juvara, se ocupã de înfiintarea si conducerea compartimentului de anestezie si terapie intensivã. A efectuat peste 1000 de anestezii generale în circuit închis, atunci când aceastã specialitate abia se contura la noi în tarã. Abordând o patologie chirurgicalã extrem de diversã si grea: supuratiile pulmonare, hidatidoza pulmonarã, tumorile mediastinale, malformatiile cardiace congenitale, patologia vaselor mari, a pericardului si altele, a introdus la noi în tarã tehnici noi de diagnostic precum: pneumomediastinul, retropneumoperitoneul, cateterismul cardiac.
Sub conducerea profesorului Ion Juvara, îsi realizeazã teza de doctorat consacratã afectiunilor diafragmei, domeniu oarecum ignorat pânã la acea datã, urmãrind tema din momentul embriogenezei pânã la obtinerea rezultatelor terapeutice.
În anul 1960 obtine titlul stiintific de "Doctor docent în stiinte medicale".
Îl urmeazã cu devotament pe profesorul Ion Juvara în periplul impus la Spitalul "Doctor Stâncã" si apoi la Spitalul "Profesor Doctor I. Cantacuzino".
În 1966 devine prin concurs, sef de lucrãri, iar apoi, în 1969, tot prin concurs, conferentiar universitar.
În aprilie 1974 reînfiinteazã Clinica Chirurgicalã de la Spitalul Coltea de a cãrei organizare, dotare si functionare la parametrii moderni se ocupã asiduu, alãturi de un colectiv de colaboratori foarte tineri.
Devine profesor universitar, prin concurs, în 1975.
În anul 1978 este numit seful Clinicii I Chirurgie a Spitalului Universitar Bucuresti, unitate pe care a organizat-o cu multã competentã.
Aici desfãsoarã un amplu program chirurgical, abordând în mod particular chirurgia oncologicã a sânului, stomacului, colonului, rectului, pancreasului.
În paralel, desfãsoarã o amplã activitate didacticã pentru studentii din anul III si IV ai Facultãtii de Medicinã Generalã. Pentru ei elaboreazã un curs de patologie chirugicalã publicat în douã volume la Editura Didacticã si Pedagogicã din Bucuresti, rãsplãtitã cu Premiul Thoma Ionescu.
Instruieste serii de medici secundari si sustine cursuri de perfectionare pentru specialisti si primari. Conduce si finalizeazã teze de doctorat. Foarte multi medici instruiti în clinica sa au devenit distinsi chirurgi, sefi de sectie sau directori de unitãti sanitare mari din tarã si din strãinãtate.
A fost pentru toti un exemplu viu de profesionist desãvârsit, un maestru în adevãratul sens al cuvântului, dar în acelasi timp o întruchipare a bunãtãtii, modestiei, a echilibrului lãuntric, onestitãtii si moralitãtii.
În 1990 a fost ales Membru de Onoare al Asociatiei Franceze de Chirurgie.
Într-o perioadã de mari frãmântãri, reprezentând un reper moral, a fost investit cu functia de prorector didactic al Universitãtii de Medicinã si Farmacie "Carol Davila" Bucuresti, demnitate pe care o ocupã între 1990 si 1992.
În aceastã calitate a reusit sã impunã chirurgia, specialitate cu pronuntat caracter terapeutic, ca materie de studiu pentru anii IV si V si nu în anii III si IV, paralel cu medicina internã, dupã ce studentul face cunostiintã cu semiologia.
A combãtut ideea de "micã chirurgie", depãsitã de evolutia actualã a specialitãtii. Din pãcate dupã câtiva ani, în care s-au vãzut beneficiile acestui sistem educational, s-a revenit la vechea programã de studiu.
Între 1987 - 1995, a fost Presedintele "Societãtii Române de Chirurgie" si redactor sef al revistei "Chirurgia" (1992 - 1995).
Dupã 1990 a reprezentat chirurgia româneascã la nivel continental, în cadrul societãtii europene de profil "Eurosurgery". A organizat, în cadrul congreselor anuale ale Societãtii, sedinte de comunicãri cu teme sustinute în întregime de chirurgi români, contribuind astfel la afirmarea peste hotare a specialistilor din tarã: Pancreatita acutã (Bruxelles, 1992), Chistul hidatic hepatic (Londra, 1993), Ulcerul gastric (Berlin, 1994).
În 1995 este ales membru titular al Academiei de stiinte Medicale din România.
A avut o activitate prodigioasã. Amintesc doar faptul cã a comunicat si a publicat în tarã si strãinãtate peste 200 de lucrãri, în reviste de prestigiu.
A elaborat monografiile:
· Chirurgia pancreasului (1957), scrisã cu I. Juvara si A. Fux.
· Chistul hidatic pulmonar (1958), alãturi de I. Juvara, G. Teju si D. Vasilescu.
· Chirugia diafragmei (1959).
· Cum tratãm hemoroizii si supuratiile de origine analã (1972).
· Probleme medico-chirurgicale de patologie hepato-biliarã (1969), I. Juvara, A. Priscu, D. Rãdulescu.
· Boala hepatobiliarã postoperatorie (1972), I Juvara, D. Rãdulescu, A. Priscu, distinsã cu premiul "Gheorghe Marinescu" al Academiei Române.
Ce dãruire! Câtã trudã! Câtã rãbdare! Ce perseverentã! Ce comoarã de om!
Ceea ce a primit de la ilustrii sãi maestrii a dãruit cu generozitate discipolilor. Asadar, ceea ce a primit a dãruit mai departe, într-o armonie superioarã a existentei, grãitoare pentru nobletea sufletului sãu. si, cu toate acestea, însusirea lui supremã a fost finetea, acea qualité maîtresse de care vorbea filozoful francez Hippolyte Taine.
Aceste înalte însusiri sufletesti sunt cu atât mai pretioase cu cât e foarte greu sã nu fii ispitit sã abdici de la ele în universul brutal, dramatic, neiertãtor si nu de putine ori grobian, care adesea îl întâmpinã pe chirurg...
A lãsat în urmã doi profesori si doi conferentiari universitari, multi sefi de clinicã, directori de spital si multi chirurgi destoinici în tarã si în strãinãtate. La Ploiesti, la Târgu Jiu, la Hama, la Alep, la Beirut, la Vârset, la Cladova, la Râmnicu Vâlcea, la Medias, la Calafat si în multe alte locuri existã discipoli care îl recunosc drept magistru pe profesorul Alecsandru Priscu.
Ne plecãm adânc si plini de recunostiintã în fata memoriei maestrului nostru.
Amintirea lui o vom pãstra pururea în suflet. Ea va strãluci fãrã stingere în istoria chirurgiei românesti.

Dumnezeu sã-l ierte!


Back to contents

Email
Parola
Remember Me
 
Instructiuni pentru versiunea in limba romana.
Versiunea in limba romana poate fi vizualizata doar de Membrii SRC.
Daca nu sunteti membru SRC va puteti inscrie aici
Email
 
Un email va fi trimis catre adresa de email indicata.
(va rugam verificati si in folderul spam)
Recuperare parola - daca nu aveti parola sau ati uitat-o dati click aici. << Inapoi la Login
Terms & Conditions © CPH 2021