Romanian Society of Surgery Magazine

Back to contents
Cotati articolul, cu note de la 1 la 5     

Gastric Banding pe cale laparoscopicã
C. Copãescu (Chirurgia, 102 (4): 447-453)
Obezitatea, prin stãrile patologice pe care le determinã si asociazã, dar si prin rãspândirea globalã îngrijorãtoare, constituie o problemã terapeuticã de mare actualitate. Pe de altã parte, în ciuda progreselor enorme pe care le-a înregistrat medicina modernã, obezitatea a rãmas o boalã incurabilã. În consecintã, dacã nu poate fi vindecat, pacientul obez trebuie sã beneficieze de tratamente eficiente pe toatã durata vietii.
Metodele terapeutice conservatoare: dietã, exercitii fizice, medicamente, plasarea endoscopicã a balonului intragastric sunt eficiente la pacientii care nu prezintã forme grave ale obezitãtii (BMI<35 kg/m2). În cazul obezitãtii morbide (BMI >40 kg/m2) rezultatele sunt nesatisfãcãtoare, beneficiul acestor solutii terapeutice fiind limitat la 6-10% din excesul ponderal.
Chirurgia este consideratã astãzi cel mai eficient tratament al obezitãtii morbide.
Tehnicile operatorii care se adreseazã obezitãtii sunt grupate sub denumirea de operatii bariatrice. Chirurgia Bariatricã (Chirurgia Obezitãtii) este o subdisciplinã a chirurgiei generale a cãrei denumire derivã din limba greacã: baros, (plural bari) sau ebraicã (bari ) - cuvinte care reprezintã semantic forme diferite de exprimare a greutãtii: încãrcãturã, apãsare etc).
Chirurgia obezitãtii grupeazã toate manevrele chirurgicale care se adreseazã pacientilor obezi în scopul normalizãrii statusului lor ponderal, fãrã a include îndepãrtarea de tesut adipos sau altfel de tehnici de chirurgie cosmeticã. Chirurgia bariatricã defineste o categorie specificã de procedee operatorii care presupun reducerea rezervorului gastric, cu sau fãrã malabsobtie asociatã.
Tehnicile de chirurgie bariatricã acceptate, recunoscute si larg utilizate international, pot fi grupate în 3 categorii: restrictive (limiteazã aportul alimentar), malabsorbtive (reduc suprafata de absorbtie alimentarã în conditiile unui consum alimentar aproape nemodificat) si mixte (limiteazã aportul alimentar si întârzie procesul de digestie alimentarã).
Tehnicile de chirurgie bariatricã influenteazã balanta echilibrului energetic diminuând considerabil aportul exogen si determinând organismul sã consume energie din rezervele acumulate. Reducerea depozitelor de energie înseamnã diminuarea tesutului adipos, slãbire, recãpãtarea aspectului normal, usurarea semnificativã a functiilor vitale, disparitia sau ameliorarea importantã a maladiilor determinate de obezitate.
Chirurgia laparoscopicã, prin posibilitãtile sale de minimã invazivitate si minimã agresiune asupra tesuturilor interesate detine un loc deosebit de important în reusita terapeuticã finalã la pacientii obezi. Introducerea acestui abord a contribuit major la relansarea chirurgiei obezitãtii în ultimii 10 ani.
Montarea laparoscopicã a inelului de silicon ajustabil (Laparoscopic Gastric Banding) este astãzi, cea mai larg rãspânditã metodã restrictivã de tratament a obezitãtii morbide. Acest procedeu de chirurgie bariatricã asociazã un risc anestezico-chirurgical minim, necesitã spitalizare redusã, convalescentã scurtã si nu impune administrarea de suplimente vitaminice sau minerale pentru restul vietii.
Indicatiile acestui procedeu sunt comune tuturor operatii-lor de chirurgie bariatricã, iar criteriile de includere pacientilor candidati sunt convenite international. (tabel 1)
În 2005, Conferintele de Consens ale IFSO si EAES (European Asociation of Endoscopic Surgery) au reconsiderat Indicele de Masã Corporealã (IMC) si vârstã al pacientilor obezi pentru a fi acceptati în vederea chirurgiei bariatrice. Astfel, a fost decisã, dupã o serioasã documentare, extinderea limitei de vârstã înainte de 18 si peste 60 de ani. Deasemenea, s-a hotãrât acceptarea pacientilor cu IMC < 35 kg/m2 care prezintã comorbiditãti importante. Toate aceste criterii sunt valabile în absenta contraindicatiilor: neoplazii, cauze endo-crine de obezitate, boli psihice, dependentã de droguri etc.
Din punct de vedere al ratei de succes, gastric banding-ul contribuie la diminuarea excesului ponderal înregistrat de pacientii obezi cu aproximativ 50% (49, 55 si 57% la 3, 4 si respectiv 5 ani postoperator). Diferenta pânã la normalizarea statusului ponderal va fi în sarcina exclusivã a pacientului, care îsi va creste consumul de energie prin intensificarea activitãtii fizice. Reducerea comorbiditãtilor asociate variazã în functie de succesul metodei asupra statusului ponderal.
Depãsind mai multe etape evolutive, tratamentul obezitãtii morbide prin metoda de bandare gastricã a presupus, în timp, utilizarea mai multor dispozitive: rigide (bandã textilã), inel de silicon nereglabil si, în final, inelul de silicon ajustabil. Ultima variantã, care îmbracã diferite solutii pentru acelasi principiu în functie de producãtor, este astãzi, cea mai larg acceptatã si utilizatã metodã restrictivã de chirurgie bariatricã miniminvazivã.
Dispozitivul de gastric banding ajustabil se compune din inelul propriu-zis, furtunul de conexiune si rezervor (portul de acces) (Fig. 1). Banda din silicon va limita pasajul gastric al alimentelor în functie de consistenta acestora si de diametrul interior (reglabil) al inelului. Modificarea cantitãtii de lichid din interiorul sistemului siliconat este posibilã în mod repetat în functie de nivelul de competentã pe care îl dorim inelului respectiv. Practic, manevra se referã la punctionarea rezervorului (port de acces) - fixat supra-aponevrotic, în regiunea epigastricã - si conectat la inelul perigastric prin tubul de silicon.
Din punct de vedere al tehnicii chirurgicale, inelul de silicon poate fi plasat în intim contact cu peretele stomacului ("Tehnica Perigastricã") sau poate cuprinde în interiorul sãu si structurile anatomice ale pars condensa a micului epiploon ("Tehnica Pars Flaccida"). O a 3-a variantã proceduralã faciliteazã disectia perigastricã dupã ce, initial, bursa omentalã a fost deschisã prin pars flaccida a ligamentului gastro-hepatic ("Tehnica Pars Flaccida cãtre Perigastric").
Metoda pe care am asimilat-o în Clinica de Chirurgie a Spitalului Clinic Sfântul Ioan din Bucuresti, în anul 2002, este tehnica pars flaccida, de departe cel mai agreeat procedeu chirurgical de gastric banding la nivel mondial.
Preoperator, pacientul obez este evaluat complet clinic si paraclinic cu scopul inventarierii si calificãrii tuturor comorbiditãtilor asociate. Dacã pacientul va rãmâne candidat pentru acest procedeu de chirurgie bariatricã va fi supus unei pregãtiri preoperatorii riguroase. În acest sens, urmãrim ameliorarea comorbiditãtilor, diminuarea riscului de aparitie a complicatiilor peroperatorii, pregãtirea intestinului printr-o evacuare eficientã precum si asigurarea tuturor materialelor necesare unei tehnici operatorii complexe.
Profilaxia antitromboticã este realizatã prin administrarea, pre- si postoperator de heparinã cu greutate molecularã micã (ex. Clexane - 1 mg/kgc/zi), iar intraoperator utilizatea unor sisteme care faciliteazã drenajul venos: ciorapi elastici sau sistem pneumatic de compresie secventialã (SCD Express, Kendall, Tyco).
Gastric Banding-ul laparoscopic se desfãsoarã sub anestezie generalã cu intubatie orotrahealã. Anestezia la pacientii cu obezitate morbidã este întotdeauna o provocare; se impune o monitorizare completã si trebuie avute în vedere mãsuri speciale. Dificultãtile pot apãrea încã de la intubatie si pot interveni oricând pe toatã duratã interventiei chirurgicale.
Pe masa de operatie pacientul va fi asezat întotdeauna în pozitie francezã (decubit dorsal cu membrele inferioare în abductie), pozitie recomandatã tuturor procedeelor laparoscopice de chirurgie bariatricã. (fig. 2) Chirurgul operator, plasat între membrele inferioare ale pacientului poate beneficia de un bun acces în aria jonctiunii esogastrice. Cameraman-ul, situat de partea dreaptã a pacientului, este întodeauna asezat pe un scaun suficient de scund pentru a nu incomoda miscãrile bratelor operatorului si suficient de comod pentru a asigura constant o imagine intraoperatorie ireprosabilã. Prezenta celui de-al treilea ajutor, asezat pe partea stângã a pacientului, este obligatorie pentru cazurile mai dificile.
Pentru a spori gradul de vizibilitate în câmpul operator subfrenic stâng este necesarã, uneori, plasarea pacientului obez în anti-Tendelenburg extrem. Din acest motiv, pozitia pacientului pe masa de operatie trebuie riguros asiguratã prin mijloace de fixare adecvate. În acest sens, regula este utilizarea suportilor pentru picioare si fixarea cu benzi elastice a membrelor inferioare la masa de operatie, manevre care împiedicã alunecarea în sens gravitational. Pe de altã parte masa de operatie trebuie sã fie solidã, dar si suficient de mobilã pentru a rezista si rãspunde necesitãtilor echipei anestezico-chirurgicale.
Inducerea pneumoperitoneului este realizatã în majoritatea cazurilor pe ac Veress. Locul de punctie este stabilit la limita superioarã a flancului stâng, orientarea acului fiind paralel cu linia orizontalã. Deoarece acest gest prezintã riscurile asociate unei manevre oarbe, dupã introducerea laparoscopului se impune o inspectie intraperitonealã amãnuntitã a regiunii anatomice corespunzãtoare. Ori de câte ori manevra de penetrare a structurilor parietale este incertã nu vom insista si, în mod obligatoriu, vom institui pneumoperitoneu prin metoda deschisã (Hasson).
Schema standard de montare a trocarelor de lucru contine 4 trocare (fig. 3). Orientarea topograficã a portilor de acces se realizeazã în functie de xifoid si nu relativ la cicatricea ombilicalã - mult deplasatã caudal în cazul pacientului obez.
La stânga liniei mediane, la o distantã de 12-15cm fatã de xifoid, montez trocarul optic (10 mm) cel prin care va fi introdus telescopul cu vedere lateralã (30º). Prin aceastã bresã parietalã - care nu va interesa ligamentul rotund - va fi introdus intraperitoneal inelul reglabil de silicon si tot la acest nivel va fi fixat, supraaponevrotic, portul de acces (rezervorul).
Subxifoidian, la dreapta liniei mediane, montez un trocar destinat depãrtãtorului de ficat. Acesta poate avea diametrul de 5mm în situatia în care lobul stâng hepatic nu este hipertrofiat si poate fi elevat cu un depãrtãtor de tip sarpe sau chiar cu o pensã sustinutã de ajutor. În majoritatea cazurilor însã, steatoza hepaticã prezentã la pacientii cu obezitate morbidã înfãtiseazã un lob stâng hepatic voluminos, care umple în întregime spatiul subfrenic ipsilateral. Imobilitatea relativã a acestui organ, alãturi de o friabilitate capsularã exageratã impun utilizarea unor retractoare solide si, în acelasi timp, atraumatice. Cea mai mare satisfactie mi-a oferit-o utilizarea depãrtãtorului de tip sarpe de 10mm, cunoscut sub denumirea de Retractor Cuschieri (STORZ), instrument rigid si în acelasi timp atraumatic - prin profilul rotund si suprafata mare de contact. Acest instrument poate fi sustinut de ajutorul plasat pe partea stângã a pacientului sau de cãtre cameraman. Pentru a evita instalarea - inevitabil pentru operatiile prelungite - a oboselii musculare a ajutorului, dar si pentru a folosi activ ambele mâini ale membrilor echipei operatorii, recomand folosirea unui suport-fixator extern (fig. 2) Montat pe masa de operatie acesta permite mentinerea depãrtãtorului în pozitia doritã pe tot parcursul interventiei chirurgicale. Ficatul nu va mai fi traumatizat de repozitionãrile repetate ale depãrtãtorului, iar confortul operator mult îmbunãtãtit.
Tipul de canulã pe care îl folosesc pentru acest port de acces subxifoidian este Ternamian (STORZ) cu diametrul de 10 mm. La finalul interventiei chirurgicale acesta va permite introducerea telescopului de 10 mm pentru inspectia finalã intraperitonealã, dar si controlul hemostazei la nivelul straturilor anatomice ale bresei parietale respective.
În flancul drept, portul de acces va fi orientat în functie de topografia unghiului Hiss si a decusatiei anterioare a pilierilor diafragmatici. O pensã de prehensiune introdusã prin acest trocar va urma o dreaptã determinatã de locul bresei parietale si cele 2 repere anatomice amintite. (fig. 3) Deasemenea, manipularea acestui instrument, de cãtre mâna stângã a operatorului nu trebuie sã fie incomodatã de prezenta lobului stâng hepatic.
Canula de 5 mm din flancul stâng va fi plasatã pe linia medioclavicularã, lateral fatã de trocarul optic. Distanta dintre cele 2 trocare va fi calculatã pentru a evita conflictul instrumentelor laparoscopice, luând în considerare si necesitatea realizãrii facile a tunelului supra-aponevrotic pentru tubul de conexiune, fiind de aproximativ 10-12 cm.
Pentru cazurile în care tesutul adipos perivisceral este foarte abundent si expunerea ariei de disectie subdiafragmaticã este dificilã sau imposibilã cu 2 instrumente de lucru, se impune plasarea unui port de acces suplimentar pe linia axilarã anterioarã stângã. Prin acest trocar vor fi introduse instrumente de prehensiune sau retractie manipulate de cãtre ajutorul operator de pe partea stângã.
Aceastã schemã de plasare a trocarelor mi-a oferit conditii foarte bune atât pentru disectie în aria jonctiunii esogastrice cât si pentru trecerea retrogastricã a inelului de silicon doar cu ajutorul unei pense de prehensiune.
Pentru chirurgii a cãror experientã în chirurgia laparos-copicã esogastricã se aflã în portiunea initialã a curbei de învãtare este necesarã utilizarea "Goldfinger-ului" (Diamond-FlexTM). Acest instrument, a cãrui portiune distalã este flexibilã, oferã un plus de sigurantã în timpul disectiei boante, realizatã " orb" retroesofagian si deasemenea, permite trecerea inelului gastric prin tunelul creat în acest spatiu. În aceastã situatie, schema de montare a trocarelor de lucru va fi modificatã, ridicãtorul de ficat fiind introdus printr-o canulã plasatã în hipocondrul drept, iar goldfinger-ul va fi manipulat printr-un port de acces epigastric.
Pe de altã parte trebuie mentionat cã, datoritã diametrului anteroposterior al trunchiului mult sporit la pacientul obez, tehnicile laparoscopice de chirurgie bariatricã - inclusiv montarea miniminvazivã a inelului de silicon reglabil - reclamã utilizarea unor instrumente mai lungi: pense de prehensiune, portace, telescop de peste 40 de cm, a cãror disponibilitate la blocul operator o consider obligatorie.
Dupã realizarea unei expuneri adecvate a regiunii esogastrice, manevrele de disectie încep la marginea stângã a acesteia. (fig. 4) Scopul final al acestui timp operator este identificarea pilierului diafragmatic stâng si eliberarea partialã a marginii anterioare a acestuia.
Figura 1
Figura 2
Figura 3
Figura 4
Cu ajutorul unei pense de prehensiune introdusã prin flancul drept, operatorul tractioneazã fornixul gastric medio-caudal, expunând ligamentul gastro-frenic. Aceastã structurã va fi sectionatã pe o lungime de 1-2 cm cu ajutorul cârligului monopolar. Gestul se va efectua în conditiile unei vizibilitãti optime în vederea evitãrii riscurilor de lezare a esofagului, fornixului gastric, a vaselor diafragmatice inferioare stângi sau a splinei - de multe ori prezentã foarte aproape de zona de disectie. Ramurile nervului frenic, excitate electric de fluxul monopolar, pot determina contractia diafragmului, a cãrui deplasare caudalã, în directia cârligului, îl expune unui risc potential de lezare accidentalã. Din acest motiv se recomandã reducerea secuselor de diatermie printr-o actionare scurtã a pedalei electrocauterului.
Dupã eliberarea suficientã a stâlpului diafragmatic stâng manevrele de disectie vor fi continuate pe marginea dreaptã a micii curburi gastrice.
Prin sectionarea pars flaccida a micului epiploon cu ajutorul foarfecelui sau a cârligului monopolar realizãm o bresã de acces în bursa omentalã cu un diametru de 4-5 cm. Clivând usor cãtre medial lobul caudat va fi expusã fata medialã a pilierului diafragmatic drept. Aspectul sãu tipic - acoperit de seroasa bursei omentale - nu trebuie confundat cu vena cavã inferioarã, situatã la 2-3 cm medial de acesta si a cãrei disectie neinspiratã poate avea consecinte dezastruoase.
Urmând marginea anterioarã a stâlpului drept diafragma-tic, înspre extremitatea posterioarã a acestuia, sectionez cu electrodul monopolar peritoneul parietal posterior, evidentiind aria de intersectare cu pilierul contralateral. (fig. 5)
Aceastã bresã se va constitui în deschiderea medialã a tunelului retrogastric prin care va fi trecut inelul de silicon. Prin intermediul acesteia pãtrudem în spatiul lax delimitat anterior de jonctiunea esogastricã, inferior de peretele posterior gastric aderent la diafragm si posterior de decusatia pilierilor diafragmatici. Un instrument de disectie boantã (o pensã atraumaticã sau goldfinger-ul), introdus de la dreapta la stânga prin acest orifiu, va aluneca pe fascia muscularã a pilierului stâng, mentinându-se cranial de bursa omentalã. (fig. 6) Accesul în cavitatea peritonealã, la stânga jonctiunii esogastrice, a fost asigurat prin bresa realizatã în prima parte a timpului de disectie. (fig. 4)
Orice abatere de la acest traseu de disectie poate avea consecinte negative si determinând instalarea unor complicatii intra- sau postoperatorii. Orientarea prea caudalã a instrumentului de disectie va pozitiona inelul gastric în bursa omentalã - si nu superior de aceasta - facilitând astfel alunecarea posterioarã a dispozitivului. (fig. 6) Deasemenea, cauze precum: dificultãti de orientare, insuficienta cunoastere a anatomiei locale, utilizarea unor instrumente laparoscopice inadecvate pot determina accidente hemoragice (vasele gastrice stângi, vasele splenice, diafragmatice) sau perforatii digestive (esofag sau stomac).
Tunelul retrogastric nou creat are în acest moment un diametru de 5 mm, determinat de grosimea instrumentului de disectie. Chiar dacã diametrul exterior al inelului de silicon este superior acestei valori (aproximativ 1 cm), în conditiile tesutului lax prin care este creat acest pasaj, aceastã dimensiune este recomandatã. Astfel, banda gastricã va fi rigidizatã de structurile înconjurãtoare si va avea posibilitãti reduse de alunecare posterioarã.
În timp ce pensa de prehensiune sau goldfinger-ul sunt abandonate în tunelul retroesofagian echipa operatorie se va concentra pentru introducerea în cavitatea peritonealã a dispozitivului de gastric banding.
Nu insist asupra gesturilor specifice de pregãtire a acestui dispozitiv, particulare modelului pe care îl avem la dispozitie. În principiu, toate benzile gastrice ajustabile trebuie verificate sub presiune pentru a nu prezenta pierderi lichidiene si apoi, trebuie golite complet de continut, prin purjare atentã.
Astfel pregãtit, inelul va avea un diametru exterior mai redus, trecând cu usurintã prin tunelul retroesofagian. Pe de altã parte, dacã umplerea initialã este nulã, vom putea detine o evidentã corectã a cantitãtii de lichid introduse în sistem cu ocazia ajustãrilor postoperatorii.
Asa cum am arãtat anterior, inelul va fi introdus în cavitatea peritonealã prin bresa parietalã destinatã trocarului optic. O pensã apucãtoare solidã introdusã prin canula de 5 mm din flancul stâng urmeazã telescopul care se va retrage progresiv în trocarul optic. De îndatã ce pensa amintitã a fost extra-abominalizatã suficient, va fi retras si trocarul telescopului, bresa parietalã paramedianã, fiind, în acest moment, ocupatã doar de instrumentul de prehensiune amintit.
Manipulatã din flancul stâng, aceastã pensã fixeazã inelul din vecinãtatea sistemului de blocare (în regiunea unde diametrul acestuia este maxim) si îl va conduce în abdomen prin gesturi blânde de retragere progresivã. De multe ori am considerat necesarã lãrgirea digitalã a acestei brese parietale, facilitând trecerea transparietalã a dispozitivului gastric.
Artificiul tehnic descris m-a scutit de utilizarea unui trocar de 15 mm - plasat în flancul stâng pentru introducerea intraperitonealã a inelului gastric - reducând costul materialelor si agresiunea parietalã.
Dupã ce inelul de silicon si tubul de conexiune au fost complet introduse intraperitoneal, repozitionez trocarul optic, restabilesc pneumoperitoneul la 12 mmHg si cameraman-ul va reintroduce telescopul de 30º.
În functie de design si producãtor prin tunelul retro-esofagian va fi trecut si tubul de conexiune (LapBand, Cousin, MiniMizer) sau doar o parte a sistemului de blocare (Swedish Band, Obtech, AMI). Astfel, pensa apucãtoare trecutã retrogastric va apuca de extremitatea tubului de conexiune sau de lângã sistemul de blocare si va conduce dispozitivul la dreapta jonctiunii esogastrice.
Atunci când instrumentul de disectie utilizat a fost goldfinger-ul, în fanta prevãzutã la nivelul extremitãtii distale a acestuia va fi plasat un fir de tractiune fixat la inelul de silicon. Prin intermediul acestuia inelul va fi condus retrogastric urmând miscãrile de retragere ale disectorului articulat.
Dupã ce am obtinut o pozitionare retrogastricã adecvatã a benzii de silicon, verificãm cu atentie hemostaza, iar anestezistul va introduce în stomac, transoral, tubul de calibrare (livrat de producãtor împreunã cu inelul de silicon). Extremitatea gonflabilã a acestuia va fi umplutã cu 15 ml de aer si retrasã pânã la cardia, simulând capacitatea idealã a compartimentului gastric superior. Corespunzãtor circumferintei acestui balonas vom închide si fixa inelul gastric de silicon.
Mijloacele de blocare a inelelor sunt diferite în functie de model, însã trebuie întotdeauna verificat riscul unei închideri inadecvate.
Fixarea inelului la nivelul peretelui anterior gastric previne alunecarea sa anterioarã. Pe de altã parte, prin acest gest va fi creatã o pungã gastricã care va determina, postprandial, prin umplerea acesteia, stimularea receptorilor fundici si instalarea senzatiei de satietate. În absenta acestui rezervor de dimensiuni reduse pacientul va prezenta mai de grabã manifestãrile unei pseudoachalazii decât satietate precoce.
Firele de fixare pe care le utilizez sunt confectionate din material lent resorbabil sau neresorbabil (2.0 sau 3.0), sertizate pe ac rotund. Primul dintre punctele de suturã intereseazã peretele fornixului gastric si pilierul diafragmatic stâng. (fig. 7) Urmãtoarele 1-2 fire de gastro-gastrografie completeazã o mansonare anterioarã a inelului de silicon, fixându-l în pozitia doritã. (fig. 8) Ar fi de dorit ca penetrarea peretelui gastric de cãtre acul de suturã sã nu intereseze structuri vasculare si sã nu afecteze integritatea sistemului siliconat! Prefer nodurile intra-corporeale care presupun o minimã tensiune la nivelul tesuturilor interesate.
Dupã ce controlul hemostazei a fost efectuat amãnuntit, depãrtãtorul de ficat este disponibilizat, iar extremitatea tubului de conexiune opusã inelului, închisã ermetic, va fi exteriorizatã prin bresa parietalã din flancul stâng.
Figura 5
Figura 6
Figura 7
Figura 8
Gesturile operatorii care urmeazã vor fi desfãsurate extracorporeal si au drept scop montarea supraaponevroticã a portului de acces pentru ajustare. Trocarul paramedian (optic) va fi suspendat, iar bresa parietalã respectivã (lãrgitã cu ocazia introducerii inelului de silicon) va fi suturatã cu un fir monofilament trecut in "X". Dupã înnodarea acestuia extremitãtile firului vor fi fixate pe o pensã de reper. Un al doilea fir monofilament, lent sau ne-resorbabil, va fi trecut la 1cm cranial sau caudal fatã de primul, interesând structura solidã a aponevrozei muschiului drept abdominal de pe partea stângã. Ca si precedentul, acest fir va fi mentinut pe o pensã de sprijin.
O pensã Peán cu bratele lungi este introdusã prin bresa paramedianã si orientatã spre stânga, în directia portii de acces din flanc. Cu ajutorul acesteia vom crea un tunel supraaponevrotic prin care va fi trecut tubul de conexiune. Dupã ce extremitatea acestuia a fost exteriorizatã prin incizia paramedianã procedãm la cuplarea tubului de silicon la portul de acces (rezervorul). Conectarea trebuie sã fie etansã si gestul nu trebuie sã permitã pãtrunderea aerului în dispozitivul gastric purjat anterior.
Fixarea rezervorului la structurile aponevrotice se realizeazã prin intermediul celor 2 fire de suturã amintite anterior, trecute prin orificiile de fixare ale acestuia. Pozitia adecvatã a portului precum si controlul hemostazei în adâncimea acestei plãgi sunt verificate cu maximã atentie.
Pentru a reduce durata interventiei chirurgicale si a îmbunãtãtii confortul operator, am utilizat uneori, dispozitive de fixare rapidã a rezervorului suprafascial. (Rapid Port Fixation, Innamed sau Vellocity, Ethicon). Aceste sisteme, mansoneazã portul de acces, îl conduc pânã la nivelul aponevrozei si îl fizeazã la acestã structurã cu ajutorul unor cârlige metalice (Titan). Manevra este facilã însã, impune realizarea unei brese tegumentare foarte largi pentru a permite accesul acestui dispozitiv. Din acest motiv am limitat utilizarea acestor sisteme la pacientii care prezintã un strat adipos subcutanat foarte gros, pentru care fixarea manualã este mai dificilã.
Portiunea din tubul de conexiune rãmasã extraabdominal în exces va fi introdusã intraperitoneal prin bresa din flancul stâng. De multe ori, stratul adipos subcutanat este bogat reprezentat si aceastã manevrã se desfãsoarã cu dificultate sau incomplet. Blocarea unei lungimi considerabile de tub în grosimea peretelui abdominal poate determina disfunctionali-tãti în timpul ajustãrilor postoperatorii sau chiar procese de respingere a sistemului siliconat.
Din aceste considerente, dupã fixarea suprafascialã a portului de acces, restabilesc pneumoperitoneul si, prin trocarul epigastric (Ternamian, 10 mm) introduc telescopul de 30º. Cu ajutorul unei pense de prehensiune introdusã prin flancul drept, sub control vizual, tubul de conexiune va fi pozitionat adecvat în cavitatea peritonealã. Deasemenea, vom efectua un control amãnuntit al hemostazei la nivelul tuturor portilor de acces, inclusiv al celei epigastrice. Drenajul intraperitoneal sau supraaponevrotic sunt manevre cu tot exceptionale determinate de accidente sau complicatii produce intraoperator.
Durata medie a unei montãri laparoscopice a unui inel de silicon ajustabil este sub 50 de minute, iar durata anesteziei se prelungeste cu cel putin 20-30 de minute. Aceastã duratã redusã a actului operator face parte din avantajele oferite tocmai acestor pacienti cu riscuri majore.
Spitalizarea postoperatorie este de regulã 24 de ore, externarea fiind posibilã atunci când, dupã reinstalarea tolerantei digestive, pacientul se poate hidrata. Tratamentul postoperator se va limita la administrarea de antisecretorii (Nexium 2 x 40 mg/zi) timp de 7-10 zile.
Deasemenea, recomandãm pacientilor ca timp de 6 sãptãmâni sã respecte o dietã bazatã pe lichide si semisolide, pentru a menaja segmentele digestive manipulate chirurgical.
Prima ajustare (calibrare) a inelului o efectuez la 2 luni postoperator, introducând, sub ecran radiologic, 2-3 ml de ser fiziologic. Corectarea ulterioarã a diametrului interior al inelului de silicon este dictatã de ritmul scãderii ponderale a pacientului obez.
În final trebuie subliniat cã, în conditiile unei indicatii corecte, montarea laparoscopicã a inelului de silicon reglabil este o metodã eficientã, asociind riscuri si complicatii operatorii minime. Tocmai de aceea, consider cã, pentru un chirurg antrenat în chirurgia videoasistatã, procedeul de gastric banding laparoscopic ar trebui sã constituie operatia de debut în chirurgia bariatricã.
Totusi pentru a asigura reusita acestei initieri este necesar un antrenament consistent în chirurgia laparoscopicã eso-gastricã, participarea la cursuri de instruire dedicate si, nu în ultimul rând alegerea unui pacient potrivit (femeie, cu IMC < 40 kg/m2).

Back to contents

Email
Parola
Remember Me
 
Instructiuni pentru versiunea in limba romana.
Versiunea in limba romana poate fi vizualizata doar de Membrii SRC.
Daca nu sunteti membru SRC va puteti inscrie aici
Email
 
Un email va fi trimis catre adresa de email indicata.
(va rugam verificati si in folderul spam)
Recuperare parola - daca nu aveti parola sau ati uitat-o dati click aici. << Inapoi la Login
Terms & Conditions © CPH 2021