Romanian Society of Surgery Magazine

Back to contents
Cotati articolul, cu note de la 1 la 5     

Dimitrie Cantemir în istoria universalã a chirurgiei: prima descriere a cãii transabdominale în cura herniilor
A.E. Nicolau (Chirurgia, 103 (3): 363-366)

În istoria chirurgiei herniilor, contributia chirurgilor români nu stiu sã fi fost semnificativã. Recent, am gãsit o dovadã, necunoscutã mie si probabil multor colegi, asupra contributiei unui român, domnitorul Dimitrie Cantemir (1673 - 1723), la istoria tehnicilor operatorii în herniilor abdominale (fig. 1). Am aflat despre acest lucru întâmplãtor, consultând în urmã cu aproximativ o jumãtate de an articolul “Groin hernia. Anatomical and surgical history“, autori McClusky D.A. si colaboratorii, publicat în prestigioasa revistã “Archive of Surgery“ în 2006 (1). În articol se preciza cã prima mentionare istoricã a cãii transabdominale în terapia herniilor inghinale si femurale apartine lui Dimitrie Cantemir la 1743. Sursa bibliograficã mentionatã era articolul “The history of the abdominal approach to hernia repair“, autor Richard H. Meade, apãrut în “Surgery“ în 1965 (2). Desigur, curiozitatea m-a fãcut sã încerc si sã obtin cu oarecare dificultate copia articolului mentionat mai sus.
Articolul este o punere la punct a istoricului tehnicilor de abord transabdominal a herniilor abdominale. Autorul stabileste cã “Demetrius de Cantemir, Prince of Moldavia“, în cartea sa “Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae“ (“Istoria cresterii si decãderii Imperiului Otoman“), face prima descriere a abordului transabdominal al herniilor abdominale si redã partea din text referitoare doar la operatie. (2). Chirurgul american Henry O. Marcy (1837-1924), mentioneazã pentru prima oarã lucrarea lui Cantemir în monografia “The anatomy and surgical treatment of hernia“ traducând din francezã în englezã o parte din adnotarea referitoare la terapia herniilor. Monografia a apãrut în 1892 în editura “D. Appleton & Company“ (2). Monografia este pomenitã si de Lau în articolul “History of treatment of groin hernia“ (3). Acesta mentioneazã doar cã Marcy, la descrierea tehnicii personale de refacere a orificiului inghinal profund, a descris si folosirea celiotomiei pentru cura herniei inghinale, descriere tradusã dintr-un text frantuzesc apãrut în 1749 (anul este incorect). Marcy, elev al lui Lister, este unul dintre pionierii operatiilor de hernie de la sfârsitul secolului XIX si un precursor al asepsiei si antisepsiei (3). Titlul complet al operei lui Demetrii Principis Cantemirii dupã manuscrisul latin original este “Incrementorum & Decrementorum Avlae Othoman[n]icae Sive Aliothman[N]icae Historiae a Prima Gentis Origine Ad Nostra Vsqve Tempora Deductae Libris Tres (fig. 2). Regretatul academician Virgil Cândea, precizeazã cã, prin fiul domnitorului, Antioh, manuscrisul a ajuns în Anglia la Nicholas Tindal, pastor si cãrturar, care face si prima traducere publicatã în 1734, lucrare ce are sprijinul reginei Carolina de Ansbach, sotia lui George al II-lea (fig. 3) (4). Traducerea francezã a lui M. de Joncquières ce apare în 1743, este dupã versiunea englezã. De altfel, toate traducerile ulterioare au la bazã aceastã versiune, care, dupã analiza originalului este într-o bunã mãsurã o “prelucrare“ (4). si traducerea româneascã a lucrãrii fãcutã de Iosif Hodos în 1876 era dupã versiunea germanã. Curios este cã atât Marcy cât si Meade au folosit versiunea francezã pe care au tradus-o în englezã si nu cea englezã. Manuscrisul original a fost cumpãrat de la Tindal de cãtre diplomatul german Friedrich von Thoms, iar la trei ani dupã moartea acestuia, în 1749 este vândut la licitatie de sotia sa împreunã cu alte lucrãri de valoare (5). Manuscrisul apare din nou mentionat abia în 1901 când este cumpãrat împreunã cu o serie de cãrti rare de Universitatea Harvard de la anticariatul Otto Harrassowitz din Leibzig. Manuscrisul original, pe care toti cercetãtorii îl cãutau în Rusia, a fost gãsit de regretatul savant român Virgil Cândea la Houghton Library (Harvard University, Cambridge, Mass.) în 1984. Este consideratã de profesorul D. Zamfirescu cea mai senzationalã descoperire a veacului trecut în domeniul literelor românesti (4). Manuscrisul latinesc original fost publicat în facsimil abia în 1999 si ca text integral în 2002 (4, 5). Am luat legãtura cu domnul profesor Dan Zamfirescu, un veritabil “cãrturar“ si un mare patriot, directorul Editurii Roza Vânturilor, care a publicat editia din 1999. Surpriza a fost ca la editurã sã existe în curs de tipãrire prima versiune româneascã dupã manuscrisul original a primelor douã volume. Traducerea este fãcutã de cel mai mare latinist actual al nostru, cunoscutul profesor Dan Slusanschi. Cu acordul domnului profesor Dan Zamfirescu si a Editurii Roza Vânturilor, voi prezenta în continuare în premierã traducerea paragrafului referitor la cura herniei dupã manuscrisul original. Trebuie mentionat cã Nicolae Vãtãmanu în monografia “Medicinã veche româneascã“ publicatã în 1970 aminteste de fragmentul respectiv (6). De asemeni, cu ocazia tricentenarului nasterii domnitorului în 1973, A. Dutu si P. Cernovodeanu, publicã fragmente din traducerea englezã, printre care si fragmentul referitor la tratamentul herniei. Ne-am permis sã reproducem din lucrare portretul domnitorului si schita palatului (7).
Paragraful referitor la tratamentul herniei este intitulat Avlonia si apare la adnotãri (Annotationes) în cartea a II-a, capitolul IV, paginile 212 - 215 (manuscris original). Avlonia este un oras si o regiune din Albania numitã de turci Arnaud. Locuitorii erau buni soldati si excelau în constructia de apeducte si tratamentul herniilor. Este posibil ca albanezii, vecini cu grecii sã fi cunoscut tehnica operatiilor de hernie de la acestia. Grecii, prin Praxagoras din Cos (350 î.H.), Leonida din Alexandria, Calius, abordaserã încã din antichitate inclusiv herniile strangulate (1, 2, 8, 9).

Figura 1
Figura 2
Figura 3
Figura 4

“Ei îi îngrijesc în mod desãvîrsit pe cei ce suferã de hernii, orice vîrstã ar avea ei, cu nu putinã asprime, dar în chip fericit. Pe cînd ne aflam la Constantinopole, spre a le cerceta mai bine metoda, am dat porunca sã fie îngrijit, în Palatul nostru (fig. 4), notarul nostru, deja în vârstã, care suferea de aceastã boalã. Aceia, dupã ce s-au învoit asupra pretului lecuirii lui, îl legau pe bolnav cu fîsii de pînzã de o scîndura destul de latã, de la piept si pînã la picioare, apoi îi deschideau, nu prea îngrjit, cu un brici destul de grosolan, grosimea pielii de sub pîntece, si, scotîndu-i, în lungime cam cît de-o palmã, prapurele din lãuntru, îi vîrau la loc matele cãzute pînã la boase. Dupã aceasta, coseau grosimea pielii cu un fir gros, si, dupã ce fãcuse un mic nod la fir, ca sã nu iasã afarã, tãiau cu acelasi brici cîtã grosime a pielii mai iesea afarã de prin cusãturi, si, ungînd locul cu unturã de porc, îl ardeau cu fierul rosu. Dupã ardere, ei mai lasã deschisã rana din pîntece: îi ridicau în sus picioarele omului aproape lesinat, si toarnã asupra rãnii albusul de la nouã ouã proaspete. Cînd acesta fierbea dupã o orã sau douã, ei pronosticau de aici o însãnãtosire fericitã. Cãci, dacã dupã al treilea ceas, nu va fi apãrut nici un fel de fierbere, ei socotesc acest lucru mortal, pentru cã de aici se vede cã atît de mare este slãbiciunea puterilor bolnavului, încît nicidecum nu-si poate dobîndi vreo alinare de pe urma medicinii, cu toate cã unul sau doi dintr-o sutã se întîmplã sã moarã-lucru pe care îl atribuie mai degrabã slãbiciunii puterilor, sau a vîrstei, decît neândestulãrii mestesugului lor. A doua si a treia zi, ei reluau aceiasi infuzie la acelasi ceas, tinîndu-l mereu pe bolnav cu picioarele în sus, aflat într-o asemenea nesimtire, încît sã parã fãrã suflare. Nu-i îngãduiau nici hranã, nici ceva de bãut, socotind cã este îndeajuns pentru puterile lui firesti, dacã i se umezea limba cu o singurã picãturã de apã. În cea de a patra zi, îl puneau pe bolnav, legat de scandurã, jos pe pamânt, unde îsi venea de îndatã în fire, si se plângea, cu glas slab, de dureri. Îi refãceau puterile celui sleit cu putinã apã de bãut, si îi dãdeau, vreme de alte trei zile, un pic de zeamã, de care se gãsea, fãrã sã tinã seama de nici un fel de dietã, doar cât pântecele sã nu-i fie împovãrat de prea multã mâncare. În a saptea zi, îi desfãceau legãturile si îl puneau pe bolnav, usurel, în pat. Dar, ca sã nu-si poatã trage vreun picior, sau sã se poatã misca din loc, vreme de douã zile stau lângã el, neîncetat, doi insi, si-i tot punea, zilnic, obisnuita infuzie de albus. Dupã a noua zi si pînã într-a dousprezecea, rana mai primea doar cîte sase albusuri, care, de îndatã ce erau infuzate, pãreau sã fiarbã si mai din belsug decît înainte. Într-a cincisprezecea zi, tãietura de-abia dacã mai primea un singur albus de ou, dar reluau infuzia, pînã cînd vedeau cã, oricît de putin, tot mai intra în ranã si mai fierbe. Cînd înceta aceasta, puneau peste ranã un pansament fãcut cu smoalã, ulei, si nu mai stiu ce altã substantã, si-i îngãduiau bolnavului sã-si miste picioarele si sã steie pe o parte. Între timp, ei trãgeau putin cîte putin la ceasul diminetii, capãtul, mereu pãstrat, al firului, mai înainte ca bolnavul sã ia hrana, si încercau ca nu cumva legãtura sã se fi rupt. Dupã a douazecea, a treizecea, sau a patruzecea zi, dupã cum rãbda vîrsta sau puterile fiecãruia, ei trãgeau afarã tot firul, cu legãtura lui, si, punînd deasupra un alt pansament, îl fãceau sãnãtos de-a binelea. Prin aceasta metoda, asprã si durã, la care am fost de fatã ca martori, neamul acesta, atît de necioplit obisnuieste sã scoatã si sã lecuiascã în chip fericit o boalã atît de gravã.“
Trebuie sã recunosc cã descrierea operatiei, a terapiei postoperatorii aplicate si evolutia pacientului sunt de-a dreptul remarcabile pentru un text din secolul XVIII, iar valoarea istoricã medicalã este într-adevãr deosebitã. Este de fapt aproape o prezentare de caz extrem de precisã si concisã. Terapia postoperatorie descrisã s-a pãstrat actulã pânã nu demult. Trebuie subliniatã deopotrivã si rezistenta pacientilor la aceastã interventie cât si mortalitatea extrem de redusã în conditiile date. Ceea ce este esential este cã a trebuit sã treacã peste un secol pânã când calea trans-abdominalã sã fie mentionatã din nou în literatura medicalã: Crampton 1860, Niven 1861, Annondale 1873, Chevasse 1882, Tait 1883 (2).
Rândurile de mai sus confirmã contributia de exceptie a acestui exponent al culturii si stiintei universale care a fost Dimitrie Cantemir si la istoria medicinei. Lucrarea sa “Historia incrementorum et decrementorum Aulae Othmanicae“ este exceptionalã pentru epocã si nu numai. La vremea respectivã era cea mai bunã sursã de informatii asupra Imperiului Otoman pentru lumea occidentalã (10). Totodatã este consideratã cea mai importantã lucrare scrisã a epocii provenind din estul Europei si una dintre cele mai importante scrise de un român (11). Tot D. Zamfirescu îl considerã pe bunã dreptate pe Cantemir “întruchiparea cea mai vastã a geniului românesc si cea mai trainicã glorie ã lui în universalitate“(4). Henry Stahl citeazã din Nicolae Iorga care spunea despre lucrare cã este “ cea dintâi istorie filozoficã a unei împãrãtii“, ceea ce face sã-l considerãm pe Cantemir cel dintâi “ premergãtor “ al sociologiei teoretice românesti (12). Este meritorie cotributia lui Marcy la popularizarea lucrãrii domnitorului moldovean în urma descoperirii, traducerii si publicãrii paragrafului în monografia sa, din pãcate, ca si în alte cazuri, fãrã ecou în literatura medicalã de la noi. Este de apreciat si rolul celor trei personalitãti ale culturii romãnesti, V. Cândea, D. Slusanschi, D. Zamfirescu, la descoperirea, reevaluarea si publicarea acestei lucrãri cu valoare universalã, scrisã de un român.
Mi-am permis, cu o inerentã mândrie nationalã, sã mentionez acest fapt inedit al istoriei medicinii si chirurgiei pe care îl consider extrem de important pentru noi românii, mai cu seamã în contextul actual.
Multumesc domnului profesor Dan Zamfirescu pentru permisiunea de a prezenta prima traducere româneascã a unui fragment dupã manuscrisul latin original si reproducerea de fotocopii ale acestuia.

Bibliografie
1. MCCLUSKY, D.A., MIRILAS, P., ZORAS, O., SKANDALAKIS, P.N., SKANDALAKIS, J.E. - Groin hernia. Anatomical and surgical history. Arch. Surg., 2006,141 :1035.
2. MEADE, R.H. - The history of the abdminal approach to hernia repair. Surgery, 1965, 57:908.
3. LAU, W.Y. - History of treatment of groin hernia.World J. Surg., 2002, 26:748.
4. CANTEMIRII, D. - Incrementorum et Decrementorum Aulae Othmannicae Libri Tres. Editura Roza Vânturilor (Bucuresti), 1999.
5. CANTEMIRII, D. - Incrementorum et Decrementorum Aulae Othmansnticae Historiae a Prima Gentis Origine ad Nostra Usque Tempora Deductae Libri Tres. Editura Amacord (Timisoara), 2002.
6. VATAMANU, N. - Medicinã veche româneascã. Editura Stiintificã (Bucuresti), 1970.
7. CANTEMIR, D. - Historian of South East European and Oriental Civilization. Extracts from “The History of The Ottoman Empire“ Bucuresti, 1973, pag. 40-42.
8. SUTEU, I., BUCUR, A.I. - Ocluziile intestinale. În “Tratat de patologie chirurgicalã“ sub redactia lui Proca E., Editura Medicalã (Bucuresti) 1986, pag. 547-553.
9. PEYROT, J.J. - Des hernies etranglées. În “Manual de pathologie externe“, vol III, sub redactia lui Reclus, Kirmisson, Peyrot, Bouilly, Ed. Masson et Companie (Paris) 1899, pag. 567-569.
10. www.ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Cantemir.
11. ZAMFIRESCU, D. - Spre o nouã contraofensivã spiritualã. Editura Roza Vânturilor, 2006.
12. www.ebooks.unibuc.ro/Sociologie/henry/3.htm.


Back to contents

Email
Parola
Remember Me
 
Instructiuni pentru versiunea in limba romana.
Versiunea in limba romana poate fi vizualizata doar de Membrii SRC.
Daca nu sunteti membru SRC va puteti inscrie aici
Email
 
Un email va fi trimis catre adresa de email indicata.
(va rugam verificati si in folderul spam)
Recuperare parola - daca nu aveti parola sau ati uitat-o dati click aici. << Inapoi la Login
Terms & Conditions © CPH 2021