Nodul subconjunctival cu Dirofilaria repens
R. Mãnescu, D. Bãrãscu, C. Mocanu, H. Pîrvãnescu, I. Mîndrilã, M. Bãlãsoiu, A. TurculeanuClinical case, no. 1, 2009
* Clinica de oftalmologie
* Clinica de chirurgie plasticã
* Clinica de chirurgie toracicã
* Laboratorul de microbiologie
Nodulii subcutanati sau subconjunctivali cauzati de Dirofilaria repens sunt rar intâlniti la om, parazitozele determinate de aceasta fiind prezente în zonele endemice.
Dirofilarioza este o boalã specificã animalelor domestice sau sãlbatice carnivore, o parazitozã a tesutului subcutanat, fiind transmisã accidental la om. Transmiterea de la o gazdã la alta se realizeazã prin întepãturi de tântari apartinând speciilor Anopheles, Culex, în organismul cãrora microfilariile se transformã în larve infectante.
Infectii cu Dirofilaria repens sunt raportate si la oameni în diferite pãrti ale globului mai ales în zonele cu climã mediteraneeanã sau tropicalã. Zonele considerate endemice sunt în sudul Europei (Grecia, Franta, Italia, Spania) si în Sri Lanka (1). În zonele cu climã temperatã (cum este si tara noastrã) cazurile de dirofilariozã la om, sunt extrem de rar raportate.
Caz clinic
O tânãrã în vârstã de 27 ani din Craiova, muncitoare la o fabricã de confectii, se prezintã în Clinica oftalmologie a Spitalului clinic de urgentã pentru lacrimare, înrosirea ochiului drept, aparitia unei formatiuni nodulare mobile pe conjunctiva bulbarã spre fundul de sac conjunctival inferior al ochiului drept.
În urmã cu câteva zile, se prezentase la cabinetul de chirurgie plasticã pentru un nodul mic subcutanat, mobil, migrator, la nivelul pleoapei inferioare de la acelasi ochi.
Examenul la biomicroscop al polului anterior a evidentiat un nodul subconjunctival bulbar, ca o masã chisticã, de 5-6 mm, situat spre fundul de sac conjunctival inferior mobil (Fig. 1).
Dupã instilatii cu xilinã în fundul de sac conjunctival inferior, am incizat nodulul si am extras un vierme viu de aproximativ 90 mm lungime si 0,5 mm lãtime din spatiul subconjunctival (Fig. 2).Viermele a fost trimis la laboratorul de parazitologie unde a fost identificat ca fiind un nemathelmint, Dirofilaria repens. Extremitatea anterioarã a parazitului, rotunjitã era mai subtire decât cea posterioarã, iar examenul sub microscop a evidentiat o cuticulã nesegmentatã, astfel viermele a fost identificat ca fiind o Dirofilaria repens imaturã (Fig. 3, 4).
Examenele biologice efectuate pentru izolarea micro-filariilor în sânge (picãtura) pentru identificarea anticorpilor în ser nu au arãtat modificãri.
Pacienta noastrã nu a efectuat nicio excursie în zone endemice.
|
|
|
|
Discutii
Speciile de Dirofilaria sunt împãrtite în 2 grupe:
- Dirofilaria immitis care se poate gãsi în inima dreaptã si în vasele pulmonare ale câinelui, gazda naturalã a
acestui parazit;
- Dirofilaria repens care paraziteazã tesutul subcutanat al cîinelui si al pisicii.
Infectia cu dirofilaria repens este cea mai rãspânditã formã de dirofilariozã cunoscutã. Cea mai comunã localizare este nodulul subcutanat, nodulul submucos sau subconjunctival dacã este implicat ochiul. În aceastã
situatie vizualizarea directã a parazitului in conjunctiva bulbarã este posibilã. În zonele endemice au fost descrise si alte localizãri precum noduli toracici, leziuni pulmonare sau abdominale. (1)
Ciclu de viatã al Dirofilariei este asemãnãtor cu al celorlalte filarii si al nematodelor în general, constând în cinci stadii de dezvoltare ce se desfãsoarã în gazda vertebratã (câine pisicã) si în vector (tântar, muscã). În primul stagiu larvar parazitii femele adulte produc numeroase microfilarii care apoi sunt ingerate de insectele vectori. În corpul vectorilor microfilariile suferã douã stadii de
dezvoltare larvarã, pentru ultimele stadii de dezvoltare, larva de stadiul trei este inoculatã inapoi în gazda vertebratã în timpul prânzului hematofagic (2).
Gazda definitivã atât pentru Dirofilaria repens cât si pentru Dirofilaria immitis este reprezentatã de: câini, pisici coioti, vulpi, ursi foci morse care constituiei rezervorul bolii.
Tântarii din genul Aedes, Anopheles, Culex sunt nu numai gazde intermediere dar si vectori, dupã cum anumite specii de muste pot juca rol de vectori (2,3).
Omul este gazda finalã în mod accidental pentru cã
viermii nu ajung la maturitate în piele. Cele mai infectante larve la om pot pieri, de aceea la omul infectat nu gãsim microfilarii. Pentru cã boala la om este accidentalã, doar o larvã degeneratã sau una de stadiu cinci poate fii izolatã la locul inoculãrii. De altfel Dirofilaria conjunctivae este o formã imaturã de dirofilari repens (1,3) ea fiind de obicei cea care este izolatã în nodulul subconjunctival.
Primul caz de infectie cu dirofilaria repens a fost
raportat în Palermo în 1867 de Angelo Pace. (1)
Dirofilaria Repens este un parazit care nu este considerat endemic în America, Japonia sau Australia.
Focare endemice ale acestui parazit existã în sudul si estul Europei, Asia micã, Asia centralã, Sri Lanka.
Italia este tara europeanã cu cea mai crescutã prevalentã a dirofilariozei la om (66%), urmatã de Franta (22%), Grecia (8%),Turcia (4,3%) si Spania (4%)(4,5,6,7).
În nordul Europei au fost descrise cazuri sporadice de
dirofilariozã la om si câine dar numai ca urmare a expunerii în timpul unei vizite în sudul Europei (8).
În tara noastrã au fost raportate rar (2) asemenea afectiuni.
Particularitatea cazului nostru este aceea cã pacienta nu a efectuat nicio vizitã în zonele endemice. La examenul direct din sânge nu s-au evidentiat microfilarii, pacienta neprezentând eozinofilie si nici crestrea nivelului IgE seric. Dupã excizia nodulului subconjunctival simptomatologia a dispãrut. De altfel tratamentul recomandat si eficient este îndepãrtarea chirurgicalã a nodulului subconjunctival (4).
Concluzii
Incidenta dirofilariozei la om a crescut în ultimii ani. Acest fapt poate fii atribuit mai multor factori: modificarea conditii-lor sociale cu cresterea oportunitãtilor pentru cãlãtorii, dar si modificarea conditiilor de mediu cu încãlzire globalã si înmultirea insectelor vectoare.
Îndiferent de cauzã, prevalenta acestei boli trebuie reevaluatã în tara noastrã.
Bibliografie selectivã
1. Koltas, I.S., ÖzcanK, Duran, N. - Subconjunctival Infection with Dirofilaria Repens. Annals of Saudi Medicine, 2002, 22:75.
2. Rãdulescu S. - Parazitologie Medicalã. Ed. ALL 2000.
3. Muro, A., Genchi, C., Cordero, M., Simon, F. - Human dirofilariasis in the Europeean Union. Parasitol. Today, 1999, 15:386.
4. Graffini, T., Ducasse, A., Jaussaud, R., Strady, A., Pinon, J.M. - Dirofilariose humaine périorbitaire. J. Fr. Ophtalmol., 1996, 19:55.
5. Vakialis, N., Himonas, C.A. - Human and canine dirofilariasis in Greece. Parasitologia, 1997, 39:389.
6. Pampiglione, S., Rivasi, F. - Human dirofilariasis due to Dirofilaria (Nochtiella) repens: an update of world literature from 1999 to 2000. Parasitologia, 2000, 42:231.
7. Raccurt, C.P. - Dirofilariasis, an emerging and underestimated zoonosi in France. Med. Trop. (Mars), 1999, 59:389.
8. Pampiglione, S., Rivas, F., Angelic, G. - Dirofilariasis du to Dirofilaria repens in Italy: An emergent zoonosis: Report of 60 new cases. Histopathology, 2001, 38:344.