Spitalul Clinic “Coltea“- trei secole de existentã

Spitalul Clinic "Coltea", primul spital din Tara Romaneascã, construit în 1704 de spãtarul Mihail Cantacuzino, împlineste la 14 decembrie 2004 - 300 de ani de functionare continuã, fiind printre primele institutii social-culturale din tarã si locul de plecare al dezvoltãrii medicinii romanesti.
Istoria medicinii romanesti, alãturi de alte institutii medico-sanitare si de învãtãmant medical, de traditie si valoare din tara noastrã, are ca fir cãlãuzitor - Spitalul Coltea.
Spãtarul Mihail Cantacuzino (1650-1716), om de culturã al vremurilor sale, care îsi fãcuse studiile la Padova, a dorit sã construiascã pe cheltuialã
proprie, un spital si alte clãdiri, cu destinatie socialã si culturalã, asa cum vãzuse prin tãrile europene prin care colindase.
Dupã ce a fost refuzat de Mitropolitul Teodosie sã construiascã spitalul pe terenul ce fusese donat de Coltea Doicescu, Mitropoliei Bucurestiului, pe care era clãditã o bisericã din lemn, Spãtarul a cerut si a obtinut sprijinul Patriarhului Constantinopolului - Gavriil - care, prin "Carta patriarhalã" din 18 octombrie 1702, cere sã i se recunoascã spãtarului, "de cãtre toti", dreptul de proprietate asupra terenului Coltei.
Avand acest drept, Mihail Cantacuzino începe constructia "Complexului de la Coltea" si, dupã ce dãramã biserica din lemn, construieste una din piatrã (cea existentã) si trei paraclise, în 1702, dupã care, în 1704 construieste un spital cu 24 paturi (12 pentru bãrbati si 12 pentru femei) pentru bolnavii "cu rãni si bubosi", asezat de o parte si de alta a paraclisului de miazãzi care a început sã functioneze la data de 14 decembrie 1704, fiind inaugurat într-o zi de duminicã. În spital, erau îngrijiti si alti bolnavi "sãraci si neputinciosi" : boieri scãpãtati din tarã si strãinãtate, negustori sãrãciti si orice sãrac cinstit.
Preocupat de ideea construirii unor institutii de binefacere, spãtarul a început sã zideascã pe acest loc si alte clãdiri. Astfel, în 1707 construieste "Scoala slavo-romanã" si camere pentru dascãli, unde învãtau, fãrã platã, elevi pãmanteni, dar si strãini, care a functionat panã în 1867 cand a fost mutatã la Slãnic-Prahova.
Abia în 1709, Mitropolitul Antim Ivireanu, acceptã targul vanzãrii terenului de la Coltea, cu Spãtarul Mihail Cantacuzino, pentru 800 de taleri.
În afara celor mentionate, a mai construit o "casã pentru hrana sãracilor"; o "spitãrie" (farmacie), în care functiona un "dohtor" si ajutorul sãu, "care erau datori sã aibã la îndemanã gata felurite leacuri si feluri de buruieni tãmãduitoare pentru orice nevoie si trebuintã a bolnavilor,îngrijind pe toti cu umanitate"; o casã pentru chirurg, o casã pentru un arhiereu strãin; un turn "Turnul Coltei" zidit între 1714-1715 la poarta de intrare a spitalului si a mãnãstirii, împodobit cu picturi si stucaturi, dãramat partial de cutremurul din 1802, refãcut în 1808 si dãramat definitiv în 1888, care a servit si drept "foisor de foc", precum si Hanul mãnãstirii Coltea. Pe parcurs, s-au mai adãugat o legãtorie de cãrti si o tipografie domneascã. Toate aceste constructii, fãcute de spãtar, erau înconjurate de o împrejmuire din zid si alcãtuiau "Complexul de la Coltea".
Pe parcursul timpului, în urma cutremurelor si incendiilor si prin daniile fãcute de boieri, spitalul a suferit modificãri prin adãugarea altor constructii - bucãtãrie, spãlãtorie, laboratoare, saloane - ceea ce a permis cresterea numãrului de paturi si de internãri.
În 1859 spitalul functiona cu 2 sectii - medicinã si chirurgie - iar în 1860 se amenajeazã încãperi pentru oftalmologie, un laborator pentru anatomie patologicã si un amfiteatru (1866), în locul sãlii de disectie care a ars.
Cerintele crescande în acordarea asistentei medicale si înfiintarea Scolii Nationale de Medicinã (1857), apoi a Facultãtii de Medicinã (1869), au necesitat noi amenajãri. Întrucat, clãdirea nu mai corespunde noilor cerinte, în 1877 o comisie a decis construirea unui nou local care s-a inaugurat la 20 noiembrie 1888 (cel existent si astãzi), si care, cu ocazia a 275 ani de existentã a fost declarat "Monument national".
Veniturile initiale, ale spitalului, erau formate din banii si daniile fãcute de spãtar si din cele 6 mosii închiriate mãnãstirii Coltea si din cotizatiile membrilor societãtii "Frãtietatea", înfiintatã de spãtar în 1706, care a fost prima fundatie din Tara Romaneascã, bazatã pe ajutor mutual unde, fiecare "frate" (membru) dona un leu pe an pentru spital, tot timpul cat trãia, urmand a fi pomenit dupã moarte.
În afara daniilor fãcute de spãtar, pe parcursul vremii, alti boieri au dãruit o serie de mosii, terenuri si case, în judetele: Brãila, Buzãu, Ialomita, Cãlãrasi, Teleorman, Ilfov, Prahova, Dambovita, Arges, Valcea, Olt si Dolj, ajungand la 148.346 ha teren arabil si pãsune, la 51.622 ha pãdure, terenuri petroliere si actiuni la care se adãuga 10% din exploatarea salinei de la Slãnic-Prahova. Numai în Bucuresti erau peste 20 imobile, iar la Sinaia erau hotelurile Pallace, Caraiman si Cazinoul.
La început, averile Coltei erau administrate de Epitropia de la Coltea, condusã de 4 epitropi princiari si 4 epitropi secundari, alesi dintre "negustorii cinstiti" din Bucuresti si din afarã, dupã un regulament întocmit chiar de spãtar, "fãrã a se preschimba nimic din cele scrise", asa cum aprobase Samoil - Patriarhul Alexandriei în 1715 si care a functionat panã în 1832 care s-a înfiintat la Eforia Spitalelor Civile care, în afarã de Coltea, includea si spitalele Pantelimon, Filantropia si apoi Colentina.
La început, asistenta medicalã era asiguratã de cadre care nu au fost identificate. Se pare cã, în jurul anului 1716, farmacistul John Grotowsky, originar din Orãstie, ar fi îndeplinit si functia de doctor. Între timp, în spital, lucreazã "dohtori" strãini sau autohtoni, care îsi fãcuserã studiile în strãinãtate, alãturi de "gerahi" sau "firigi" (chirurgi), proveniti din randul bãrbierilor care foloseau metode empirice.
Primele cadre medicale, formate în strãinãtate, apar la sfarsitul secolului XVIII si începutul secolului XIX, lucrand, de obicei, la curtile domnesti.
În 1814, gãsim la Coltea pe doctorii Constantin Darvari (din Macedonia) si Apostol Arsaky (din Epir), alãturi de alti gerahi, apoi pe D. Wartiades, N. Gusi, Constant Marsille si G. Grunau.
În 1842, este numit, la Coltea Dr. Nicolae Kretzulescu, unde înfiinteazã "Scoala de micã chirurgie" ce instruia pe gerahi. Scoala are, însã, o duratã scurtã, fiind mutatã la Mihai-Vodã, apoi la Filantropia si readusã la Coltea în 1857, de Carol Davila, ea purtand numele de "Scoala Nationalã de Medicinã si farmacie".
Dupã înfiintarea Scolii Nationale de Medicinã, care s-a transformat în Facultatea de Medicinã si Farmacie (2 noiembrie 1869), spitalul Coltea devine prima bazã de învãtãmant medical superior din tarã, functionand cu 23 saloane, unde se internau bolnavi din toate specialitãtile.
De aici încolo, spitalul cunoaste o dezvoltare continuã prin amenajarea de laboratoare de analize, a unui serviciu de radiologie (la scurt timp dupã descoperirea razelor Roentgen s-a construit primul aparat cu raze X, la Coltea) a unui serviciu de pro-secturã si a noi sectii si servicii: dermatologie si sifili-grafie, stomatologie, urologie, O.R.L., ginecologie, etc., unde s-au format specialisti care au lucrat în toatã tara.
Tot la Coltea, au luat nastere primele societãti stiintifice medicale.
Pentru toate acestea, spitalul Coltea poate fi considerat, pe drept cuvant, "ALMA MATER" a medicinii romanesti.
În clinicile de la Coltea si-au desfãsurat activitatea o serie de maestri ai medicinii romanesti, întemeietori si continuatori de scoli medicale , care au format medici, în aproape toate specialitãtile, multi dintre ei remarcandu-se printr-o serie de prioritãti medicale, pe plan national si mondial. Meritã sã amintim numele unora dintre cei mai de seamã înaintasi, precum: D.Warthiade, Gheorghe Polizu, Alexandru Marcovici, Gheorghe Stoicescu, Ion Nanu-Muscel, Basil Theodorescu, Nicolae Kretzulescu, Nicolae Turnescu, Constantin Dimitrescu-Severeanu, Thoma Ionescu, Gheorghe Assaky, Mihail Petrini-Galatz, Eugen Felix, Petre Herescu, Nicolae Manolescu, Dimitrie Gerota, Nicolae Hortolomei, Amza Jianu, Gheorghe Litarcec, David Lempart, Bernath Lendway, Constantin Daniel si multi altii, precum si urmasii lor, care au contribuit la dezvoltarea medicinii romanesti si a recunoasterii ei în lumea medicalã mondialã.
O parte din marile personalitãti de la Coltea au îndeplinit functii înalte în conducerea tãrii. Astfel, din spitalul Coltea, au fost 3 prim-ministi (A. Arsaky, N. Krezulescu si C. Angelescu), 3 ministri ai sãnãtãtii (N.Hortolomei, V.Marinescu, I. Bruckner) si alti ministri în alte ramuri.
De asemenea, din cei care au lucrat la Coltea au fost 11 membri titulari, corespondenti si de onoare ai Academiei Romane (între care un presedinte) si alti 4 membri, dintre cei care s-au format la Coltea.
Dintre prestatiile medicale nationale, de la Coltea, amintim: prima anestezie cu eter, pe mascã si prima operatie de cataractã sub anestezie cu eter (1847); primele rahianestezii cu cocainã (1873); anestezia generalã prin intubatie; tehnici operatorii craniotomie, splenectomie, prostatectomie, anevrisme arteriale, rezectii de lant simpatic cervico-toracic, esofagoplastie cu tub gastric - primul laborator de chirurgie experimentalã comisurotomia în stenoza mitralã (1953), interventii pe vase mari (1954), rezectii hepatice (1959) etc., iar dintre cele mondiale meritã sã amintim: sutura abdomenului în straturi ana-tomice (1873), decapitarea femurului în luxatii ireductibile (1877), operatie pentru buza de iepure (1897), sutura nervilor la distantã (1891), limfadenocolpohisterctomia lãrgitã în cancerul de col (Th.Ionescu-1902), principiile rezectiei gastrice în afectiuni necanceroase (1905), rahianestezia cu stovainã pe care o urcã panã în regiunea cervicalã (1908), tehnici operatorii pentru cataractã (1895, 1901), transplant de maseter în paralizia facialã (1934), reactivul pentru dozarea fenolului (1930), conceptul de iminentã de infarct (1947) si altele.
Dupã 1948, în urma reformelor sanitare, la spitalul Coltea au fost arondate si alte policlinici - Basarab, Drumul Taberii, Fabrica de confectii si tricotaje, Chimia, Vitan - cu dispensarele aferente, spitalul avand rolul de for metodologic, pentru multi ani.
Nu trebuie uitat nici rolul pe care spitalul Coltea l-a avut în implicarea unor evenimente naturale, sociale si politice ale vremii. Marile incendii si cutremure din anii 1739, 1802, 1940, 1977, au produs victime care au fost tratate la Coltea, iar în timpul epidemiilor de variolã (1815), ciumã (1828-1829), si holerã (1831), medicii de la Coltea au asigurat vaccinarea populatiei Bucurestiului si au îngrijit pe cei bolnavi.
Pentru asistenta medicalã extracapitaliceascã, în cazuri de urgentã si calamitãti, la 15 iulie 1876, din initiativa lui Carol Davila si a altor medici, a luat fiintã la Coltea "Societatea de Crucea Rosie" ale cãrei actiuni au început sã se concretizeze începand cu anul urmãtor - 1877 - în timpul rãzboiului de independentã în care C. Davila a avut rolul major în organizarea serviciului medical, pe campul de luptã. Ca si el, Iacob Iacobovici a condus misiunea sanitarã din Bulgaria (1913), iar Constantin Angelescu a organizat asistenta sanitarã din primul rãzboi mondial. Traian Nasta, Dumitru Turnescu si Iacob Felix au fost pe front (ultimul decedand).
De asemenea, în timpul celui de al II-lea rãzboi mondial, Valerian Popescu si Tiberiu Ghitescu au fost pe front, iar Nicolae Hortolomei si Dan Setlacec au asigurat asistenta medicalã din spital.
În timpul revolutiilor din 1821 si 1848 spitalul Coltea a asigurat asistenta rãnitilor, iar în timpul revolutiei din 1989 a fost un adevãrat spital de linia I.
Astãzi, la trei secole de existentã, spitalul Coltea pare sã cunoascã o nouã etapã în dezvoltarea sa. Proiectul Siemens - de modernizare, refunctionare si dotare a spitalului - aprobat si finantat de guvern, împreunã cu personalul medico-sanitar de un înalt profesionalism, din spital, îl va aseza alãturi de alte spitale moderne din tarã si din Europa, capabil sã acorde o asistentã medicalã la parametri mondiali.

La multi ani Coltea!