Vladimir Butureanu

Personalitate marcantã a chirurgiei românesti, Vladimir Butureanu s-a nãscut la Iasi, pe 12 octombrie 1895 într-o familie de institutori cultivati si animati de idei înaintate, umaniste. Tatãl sãu, Constantin Butureanu, avea preocupãri si publicatii în domeniul pedagogiei, iar mama, Maria Butureanu - nãscutã Lambrino, avea de asemeni publicatii literare, preocupãri socio-educative si de emancipare a femeii.
Dupã absolvirea Liceului National din Iasi (1913), Vladimir Butureanu urmeazã cursurile Facultãtii de Medicinã (1915-1923), cu greutãtile si întreruperile inerente rãzboiului. A avut ca profesori figuri medicale din cele mai marcante: Fr. Rainer, Al. Slãtineanu, E. Puscariu, N. Leon, I. Tãnãsescu, C. Bacaloglu, C. Thiron.
Îsi începe în 1918 practica de spital ca intern în serviciul profesorului Ion Tãnãsescu, pe care o continuã pânã în 1921.
Ion Tãnãsescu era în clinicã de o exigentã deosebitã, bazatã pe exemplu personal. Cursurile sale, însotite de prezentãri de bolnavi, erau de o calitate magistralã, iar în sala de operatie rezolva calm, cu talent si curaj cazuri dintre cele mai dificile. Dând curs vocatiei proprii, cât si admiratiei inspirate de acest mare predecesor, Vl. Butureanu îsi va dedica destinul chirurgiei.
Constient de necesitatea unei temeinice pregãtiri anatomice, Vl. Butureanu va lucra între 1919-1920 ca aspirant si apoi ca preparator la Institutul de Anatomie condus de prof. Fr. Rainer. Însusirea aprofundatã a anatomiei umane si, mai târziu, a medicinei operatorii au stat, alãturi de talentul sãu chirurgical înnãscut, la baza usurintei si simpletii gesturilor sale operatorii, marcându-i întreaga carierã de artizan al bisturiului.
Ascensiunea îi va fi rapidã, desfãsuratã de data aceasta sub auspiciile unui alt mare sef de clinicã, creator de scoalã, viitorul acedemician N. Hortolomei. Acestuia îi datoreazã Vl. Butureanu desavârsirea formãrii sale chirurgicale pe parcursul a cel putin 10 ani, fiindu-i practic un elev strãlucit, rãmas permanent legat de maestrul sãu. Va functiona în clinica profesorului N. Hortolomei întâi ca medic secundar (1921), apoi asistent (1923 - an în care îsi sustine si docto-ratul cu teza "Osteosinteza vertebralã în Morbul lui Pott"), sef de lucrãri (1926), conferentiar suplinitor (1929 - an în care îsi ia si docenta) si, în fine, conferentiar definitiv (1932).
În acesti ultimi ani (1928, 1929, 1930-1931), Vl. Butureanu va efectua o serie de cãlãtorii la Paris vizitând clinicile unor reputati chirurgi: Legueu, Pauchet, J. Gosset, de Martel, Bergeret. Când, în 1930, prof. N. Hortolomei se desparte de Iasi, conferentiarul Vl. Butureanu ramâne alãturi de noul sef al clinicii, prof. P. Anghel.
În 1936, în urma unui concurs foarte exigent, Vl. Butureanu va fi numit profesor de Medicinã Operatorie, disciplina pe care o va dezvolta cu tehnici noi, extinse nu numai la membre, ci si la viscere, considerând-o obligatorie în pregãtirea oricãrui viitor chirurg. Comisia de recomandare, în frunte cu prof. Gr. T. Popa, îl apreciazã pe Vl. Butureanu "ca având cele mai întinse garantii ale unei dezvoltari ulterioare strãlucite cu care Facultatea se poate mândri".
Dupã ce, în 1938, printr-o lege nouã a învãtãmântului, aceastã disciplinã se desfiinteazã, Vl. Butureanu este acceptat de prof. I. Tãnãsescu sã i se ataseze clinicii sale, ca profesor secund. Când prof. I. Tãnãsescu se retrage în 1940, titularul Clinicii Chirurgicale Semiologice devine prof. Vl. Butureanu.
În 1942 Spitalul Sf. Spiridon este transformat în Spital de rãzboi, iar profesorul Vl. Butureanu, atât la Iasi, si mai ales în refugiu la Alba Iulia, în cadrul Spitalului de Zonã Interioarã pe care îl conducea în toamna anului 1944, a dat dovada de o inepuizabila putere de muncã, operând fãrã pauzã sute de rãniti. Într-unul din aceste momente grele, îsi avertizeazã colaboratorii: "cine se teme e liber sa plece, cine nu - rãmâne cu mine, devine luptãtor de front, expus la orice".
Reîntors la Iasi în aprilie 1945, prof. Vl. Btureanu îsi începe cu elan activitatea chirurgicalã, didacticã si stiintificã pe care o va dezvolta mai bine de un sfert de veac. A contribuit în mod determinant la proliferarea scolii de chirurgie iesene, înscriindu-se între personalitãtile marcante ale chirurgiei românesti.
În 1966, la vârsta de 71 ani, se retrage, dar ca profesor consultant ramâne chirurg activ pentru încã un deceniu; opereazã pânã în 1976, conduce doctorate si continuã sã fie prezent zilnic alãturi de elevii sãi în clinica pe care timp de 25 ani a condus-o, devenindu-i parte din propria fiintã.
În lunga sa activitate didacticã, prof. Vl. Butureanu a predat Semiologia si Patologia Chirurgicalã la zeci si zeci de serii de studenti. Cursurile sale erau atrãgãtoare, foarte ordonate, subliniind totdeauna esenta, rolul examinãrii clinice, fapt pentru care erau însotite deseori de prezentãri de bolnavi. Aprecia în mod special si cãuta sã dezvolte la studenti spiritul de observatie, însusirea logicã a notiunilor de patologie si de clinicã. La examene era rãbdãtor, dar exigent, de multe ori ironic, împotriva învãtatului "pe de rost".
A colaborat la Tratatul de Chirurgie de sub redactia prof.
I. Iacobovici (1940) si a elaborat în mod exemplar capitole privind "Bolile chirurgicale ale peretelui abdominal" si "Bolile chirurgicale ale intestinului subtire si mezenterului" în Tratatul de Chirurgie în 5 volume (1955) de sub redactia profesorilor N. Hortolomei si I. Turai. Capitolele "Herniile" si "Ocluziile" sunt elaborate aici magistral. Între 1949 - 1950 prof. Vl. Butureanu a fost si decan al Facultãtii de Medicinã.
Activitatea stiintificã a prof. Vl. Butureanu s-a împletit inseparabil cu cea operatorie în care el a acumulat în decursul a peste jumãtate de veac o experientã cu totul deosebitã ca amploare si valoare (fig. 1). A efectuat peste 10.000 de interventii, începând cu cele din domeniul chirurgiei digestive, gastrice mai ales, a chirurgiei tiroidiene, dar si a celei biliare, hepatice, splenice si, în fine, toracice. Deosebit de talentat în "arta de a opera", asa cum îi plãcea sã numeascã chirurgia, arta pentru care el avea un adevãrat cult, opera cu o elegantã neobisnuitã, fermecând prin usurinta si finetea gesturilor cu care mânuia bisturiul ca pe un arcus de vioarã. În situatii dificile, instinctul îl ajuta parcã sã gãseascã gesturile necesare; stia însã sã se opreascã la timp.

Figura 1

În sala de operatie, pe care o considera un adevãrat sanctuar, oficierea actului chirurgical constituia pentru Vl. Butureanu însãsi ratiunea de a exista, însãsi viata, suprema pasiune. Opera zilnic si ar fi dorit sã moarã cu bisturiul în mânã.
Observatiile fãcute de el cu ocazia fiecãreia din interventiile efectuate le înregistra cu multã scrupulozitate în condicile sale personale, o adevaratã colectie, în care si-a înscris întreaga activitate operatorie, din 1920 - prima operatie, o amputatie de coapsã, pâna la 6 martie 1976 - ultima operatie, o hernie.
Lucrãrile stiintifice le elabora cu foarte multã grijã si probitate; era deosebit de scrupulos în special pentru publicatii. Oferea deseori idei ce puteau fi valorificate si îsi încuraja întotdeauna colaboratorii sã comunice observatiile clinice si mai ales studiile.
A inspirat si condus un numãr apreciabil de teze de doctorat (17) ale multor chirurgi din Iasi, din clinicã în special, dar si din alte centre ale tãrii, fiind un pedant conducãtor si scrupulos referent.
A realizat peste 200 lucrãri din domenii foarte variate legate de cariera sa operatorie de o viatã (56 ani). Au apãrut publicate peste 90 lucrãri.
Într-o primã perioadã comunicã doar o cazuisticã rarã, de tip particular: Torsiune totalã a mezenterului (1921), Tumoare primitivã a marelui epiploon (1923), Chist hidatic al ficatului rupt în pleurã (1924), Le traitement de la retention d'urine postoperatoire (1927).
Se detaseazã însã monografia "Chirurgia ulcerului gastric si duodenal" pe care Vl. Butureanu o publicã, în 1928, la Iasi, servindu-i ca lucrare de docentã. A reapãrut în 1931 în Editura Masson (Paris) avându-l ca prim-autor pe N. Hortolomei. Cartea a fost recenzatã elogios în numeroase reviste strãine (peste 80 recenzii) de cãtre chirurgi de mare prestigiu: M. Chaton, M. Stern, Roussy, H. Seneque, F. Moutier.
Preocupãrile pentru chirurgia stomacului au constituit o pasiune a prof. Vl. Butureanu, el realizând peste 2000 interventii în acest domeniu, publicând numeroase rapoarte privind indicatiile, tehnica si rezultatele tratamentului chirurgical în ulcerul gastric si duodenal necomplicat, precum si în cancerul gastric. Vl. Butureanu apare, în 1930, alãturi de N. Hortolomei în publicatia "Gastrectomie totalã pentru cancer" recenzatã în Journal de Chirurgie; în 1936 publicã în Presse Medicale "Ulcere duodenal perfore dans les vois biliares extrahepatiques".
La Consfãtuirea pe tarã de la Iasi (1950) privind "Studiul si combaterea bolii ulceroase", el prezintã alãturi de Acad. prof. N. Hortolomei, raportul "Tratamentul chirurgical al ulcerului gastric si duodenal". În 1953 publicã "Consideratiuni pe o statisticã globalã de 1500 de interventii pentru boala ulceroasã si neoplasm gastric", iar în 1956 "Rezultatele gastrectomiei pentru ulcer gastric si duodenal". În 1960 apare în revista Chirurgia (Bucuresti) "Ulcerul peptic postoperator", iar în 1963 este raportor la Simpozionul "Suferintele stomacului operat pentru boala ulceroasã" de la Sinaia.
Chirurgia tiroidianã a constituit un al doilea domeniu în care prof. Butureanu a excelat abordând, pe baza celor aproape 3000 de interventii, aspectele cele mai variate legate de indicatiile si rezultatele tratamentului chirurgical în gusile simple, în hipertiroidii, în combaterea crizei tireotoxice postoperatorii unde, împreunã cu prof. P. Condrea, introduce tratamentul cu autoextract din tiroida extirpatã. Comunicã rezultatele atât la Bucuresti, la Institutul de Endocrinologie, cât si la Iasi, la filiala Academiei sau la diverse consfãtuiri din tarã. Din aceeasi sferã a chirurgiei endocrine, l-au preocupat deasemenea tumorile paratiroidiene, timoamele, feocromocitoamele, tumorile insulare ale pancreasului.
A colaborat permanent cu clinicile de endocrinologie (prof. M. Brise) si de medicinã internã (prof. I. Enescu) în vederea introducerii tratamentului chirurgical în hipertensiu-nea arterialã sau în angina pectoralã. tinea sã fie totdeauna în pas cu noutãtile lumii chirurgicale. S-a bucurat în clinicã de colaborarea unor radiologi valorosi: G. Gatoschi, Gh. Chisleag - viitor profesor, B. Ostap, F. Goldman.
Chirurgia splinei l-a pasionat permanent, adunând, în cursul activitãtii un material foarte bogat sub forma de manuscris pe care intentiona sã-l publice ca o amplã monografie în limba francezã. La Congresul National de Chirurgie urma sã fie raportor asupra acestui subiect. Publicatiile se referã, în special, la indicatiile si rezultatele splenectomiei în bolile de sânge, precum si, la valoarea splenoportografiei, metodã care a insistat sã fie introdusã în hipertensiunea portalã si în hemoragiile digestive.
Selectând din celelalte preocupãri de chirurgie digestivã, retinem elaborarea îndrãzneatã si practicarea prioritarã, în 1953, a procedeului de esofagoplastie retrosternalã cu ileo-colon drept în stenozele cicatriceale înalte ale esofagului, efectuate de atunci deseori în clinicã, introducerea în clinicã a cardiomiotomiei Heller în achalazia cardiei sau recurgerea la tehnici de conservare sfincterianã în rezectiile pentru cancer de rect.
Odatã cu introducerea în clinicã, dupã 1950, a anesteziei generale prin intubatie, al cãrei pionier la Iasi a fost doctorul I. Tãnãsescu, Vl. Butureanu a abordat curajos chirurgia toracicã, prezentând numeroase lucrãri privind rezultatele obtinute în hidatidoza pulmonarã, în exerezele pentru supuratii cronice si tumori bronhopulmonare, în tumori mediastinale etc.
A practicat printre primii, în 1956, abordul pe cale transpleuralã stângã în pericardita constrictivã si a sustinut, tot de atunci, avantajele cãii toracice în cura herniilor si eventratiilor diafragmatice.
A abordat numeroase alte domenii: tumori si distrofii osoase, hidatidoza în diversele sale localizãri, practica inciziei transversale în simpatectomie lombarã, cancerul de sân, colpoplastia pentru absenta congenitalã a vaginului, tratamentul fracturilor deschise (raport la Congresul de chirurgie de rãzboi Iasi, 1942).
A fost membru al Societãtii Internationale de Chirurgie, membru al Academiei Române de Chirurgie (din 1948 pâna la desfiintare), presedinte al Societãtii de Medici si Naturalisti din Iasi (1943-1945), presedinte al sectiei de chirurgie a acestei societãti (pânã în 1978), membru în colegiul de redactie al Revistei medico-chirurgicale (Iasi) si al revistei Chirurgia (Bucuresti). A fost distins cu titlul de profesor emerit (1967), decorat cu Ordinul Muncii clasa I si Ordinul Steaua României clasa a III-a.
Personalitatea profesorului Vl. Butureanu s-a manifestat puternic si pe plan uman. De o culturã vastã, spirit larg umanitarist, el era plin de întelegere, bunãtate si solicitudine pentru oricine ar fi fost în momente grele, de lipsuri si mai ales de suferintã. "Bolnavului i se iartã orice" era principiul sãu. Ajuta cu discretie si delicatete; tolera internãri prelungite pentru cei necãjiti, singuri, pãrãsiti. "O aureolã l-a însotit totdeauna pe medic - omenia" arãta prof. O. Fodor si aceastã omenie l-a caracterizat din plin si pe profesorul nostru. Persoanã distinsã ce se remarca imediat, de o amabilitate si gentilete naturalã, prof. Butureanu exercita o atractie greu de definit, atât pentru colaboratorii din clinicã si în societate. Era o fire sensibilã, dorindu-se parcã un pic boemã, deseori era ironic, dar aprecia o vorbã de duh si uneori era chiar sugubãt. Se înfuria usor, dar îi trecea repede - ierta; nicicum nu i-ai fi putut purta picã, dupã cum nici el altora. Sub acest aspect se ascundea o fire energicã, o profundã seriozitate, multã decentã si mai ales modestie. Se comporta totdeauna simplu, natural; o anume timiditate îl retinea de a se manifesta public, mai ales în luãri de cuvânt. Condamna întotdeauna lauda de sine, publicitatea, reclama în profesie.
Profesorul Butureanu aprecia sub toate formele frumosul: natura, arta, pictura. Evoca deseori cãlãtoriile sale la Paris, Venetia, Florenta, geniul lui Leonardo da Vinci, cu referiri în special la desenele de anatomie. Iubea literatura, muzica, teatrul, opera. În tinerete, ca absolvent al Conservatorului la violã, a fãcut parte din Filarmonica ieseanã. L-a cunoscut pe Enescu, despre care povestea cu emotie cum l-a ascultat cântând la pian. El însusi a cântat în Filarmonicã sub bagheta lui Enescu si a lui F. Weingartner. În sala de operatie - în momente de relaxare, fredona uneori usor din Simfonia a VIII-a a lui Beethoven. Întretinea relatii cu multe personali-tãti culturale si intelectuale ale Iasiului dintre care poetii M. Codreanu si G. Lesnea, pictorul Th. Pallady sau reputatul profesor I. Petrovici.
Publicistii ieseni A. Leon si I. Maftei au scris despre Vl. Butureanu în volumele "Umbre" si "Personalitãti iesene". Au scris de asemenea si chirurgii, în special în volumul "Omagiu" apãrut cu ocazia Centenarului.
Profesorul Butureanu manifesta un respect profund atât fatã de fostii sãi mari profesori cât si fatã de profesorii colegi mai în vârstã: A. tupa, I. Enescu, V. Rãscanu, I. Nicolau, Gh. Nastase, N. Bãlan, P. Condrea. Avea colegi si buni prieteni pe Th. Burghele, E. Aburel si îi stima mult pe colegii din Iasi, O. Franche si Gh. Chipail.
Pentru atitudinea sa deschisã, pentru vederile sale largi nediscriminatorii - dispretuia atât ura de rasã cât si lupta de clasã, pentru relatiile sale privite cu suspiciune, profesorul Butureanu a avut si momente grele pe care le-a depãsit însã cu multã întelepciune.
În ultima perioadã profesorul nu mai putea veni la clinicã. Resemnat, se izolase, dar când era vizitat repeta aceeasi întrebare: "ce mai e pe la clinicã?". În cele din urmã, în mod constient, refuza totul hranã, îngrijire. S-a stins din viatã la 10 septembrie 1979 la vârsta de 85 ani.
Calitãtile morale ale profesorului Butureanu, alãturi de cele profesionale, s-au transmis în mare mãsurã si colaboratorilor sãi. În jurul prof. Vl. Butureanu s-a polarizat o adevaratã pleiadã de chirurgi valorosi, atasati sincer si profund de maestrul lor; e "scoala profesorului Butureanu" la care s-au format direct nu mai putin de 8 profesori (4 l-au succedat în clinicã), precum si cel putin alti 12 foarte valorosi chirurgi - cadre didactice sau medici primari, sefi de sectie în spitale importante din Moldova, Bucuresti si din alte orase. Li se adaugã multi chirurgi în domeniul chirurgiei generale, al altor specialitãti chirurgicale sau chiar în afara lor, care au avut perioade de pregãtire în clinica condusã de profesorul Butureanu si din care s-au recrutat, de asemenea, valorosi profesori sau specialisti. Nimic nu poate cinsti mai mult memoria unui magistru decât aceastã pluritate de continuatori ai spiritului si devotiunii în arta nobilã a chirurgiei pe care în timpul vietii a slujit-o cu sfintenie.